0 comments

Qualcomm Snapdragon 865+ este anunţat oficial: procesor cu 10% mai performant decât S865, aduce suport WiFi 6E – Mobilissimo.ro

by on 8 iulie 2020
 

Procesorul Qualcomm Snapdragon 865+ a devenit oficial astăzi, anunţul părând să vină de nicăieri, deşi 2 telefoane de gaming cu acest CPU au tot scăpat în ultima vreme. E vorba despre telefonul Lenovo Legion şi ASUS ROG Phone III, care vor debuta în această lună. Ce ne rezervă noul CPU aflaţi mai jos.

La bază nu ar trebui să vă aşteptaţi la un upgrade uriaş faţă de Snapdragon 865, iar Qualcomm a precizat că e vorba despre un salt de 10% la frecvenţa de CPU şi GPU. În cazul acestui nou cipset frecvența ajunge la 3.1 GHz, faţă de 2.84 GHz cât avea Snapdragon 865. Nucleul principal este un Kryo 585, iar alte 3 nuclee importante rămân tactate la 2.42 GHz. Avem suport pentru ecrane cu refresh rate de până la 144 Hz, dar acum primim un GPU Adreno 650 cu frecvenţa crescută, deci performanţa în jocuri creşte şi ea.

Qualcomm Snapdragon 865+

Se face şi un salt la capitolul conectivitate, prin trecerea la tehnologie FastConnect 6900 în loc de 6800, care aduce suport WiFi 6E, funcţionând în benzi de 6 GHz şi oferind viteze de până la 3.2 Gbps pe WiFi şi latență sub 3 ms. Facem şi trecerea la Bluetooth 5.2 cu AptX Adaptive la 96 kHz pentru audio şi suport Bluetooth Bluetooth Antenna. Modemul 5G rămâne un Qualcomm X55, cu suport sub 6 GHz şi mmWave şi nu sunt schimbări nici la procesarea de imagine/fotografii (ISP Spectra 480 şi DSP Hexagon 698).

Pentru încărcare avem Quick Charge 4.0+ cu control AI. Tot ce rămâne acum de făcut e să aflăm ce companie are premiera implementării acestui CPU, Lenovo sau ASUS… ROG Phone III vine pe 22 iulie, iar Lenovo Legion Phone nu are dată de debut încă, dar sigur apare în aceasta luna.

Citeste stirea completa