0 comments

Rafila îl ironizeză pe Cîțu: Mă bucură eficiența lui, a fost eficient tot anul trecut

by on 7 ianuarie 2022
 

​​Certificatul verde COVID a ajuns subiect de ironii în Coaliție. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îi bate obrazul șefului PNL, Florin Cîțu, care deși a fost la butoanele puterii anul trecut nu a făcut nimic pentru introducerea documentului.

Mă bucură eficiența dlui Cîțu, a fost eficient tot anul trecut. Asteptăm cu mare interes propunerea lui Cîțu si, în măsura în care va fi validată la nivel politic, eu nu am niciun motiv să mă opun”, a spus vineri Rafila.

Florin Cîțu intenționează să propună la viitoarea ședință a coalitiei ca proiectul pentru certificatul verde COVID, depus de el și mai mulți miniștri PNL și UDMR, să fie adoptat de majoritatea parlamentară. Liberalii vor susține ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru angajații din sistemul de sănătate, Ministerul de Interne și Ministerul Apărării. Nu se va mai aplica pentru angajații din mediul privat. De asemenea, PNL va susține ca certificatul verde să fie folosit pentru a intra în alte unități, în afara de magazine esențiale.

Marcel Ciolacu a declarat marți că nu s-a ajuns la un consens în Coaliție pe tema certificatului COVID pe care nu-l consideră singurul instrument pentru combaterea pandemiei și în cazul căruia este „cam târziu” să fie introdus printr-o lege astfel încât să fie aplicat în valul 5. Liderul PSD s-a declarat împotriva vaccinării obligatorii. „Nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu”, a spus el.