0 comments

Rareş Bogdan susține că i-a condiţionat lui Cîţu sprijinul său: Nu vreau să fiu papagal de serviciu, să aflu de la televizor decizii

by on 18 iulie 2021
 

Prim-vicepreședintele PNL Rareş Bogdan susține că i-a pus premierului Florin Cîţu mai multe condiţii atunci când i-a acordat sprijinul în competiția pentru șefia PNL, iar două dintre acestea sunt păstrarea funcţiilor deţinute de membrii PNL, indiferent dacă sunt în echipa care câştigă sau nu, și luarea deciziilor împreună: “Eu nu vreau să fiu spectator, nu vreau să fiu papagal de serviciu, să aflu de la televizor decizii, vreau să le luăm împreună”.

El a făcut aceste declarații duminică, la conferinţa de alegeri a PNL Maramureş.

  • “Atunci când a venit Florin şi a zis «Rareş, intri în echipa mea pentru a merge» zic: «Fii atent Florine, fii atent, nene, aici! Eu intru, mă bat pentru tine mă bat pentru Partidul Naţional Liberal. Dar pe 26, dimineaţa, vreau ca toţi să facem hora mare şi să ne îmbrăţişăm, chiar dacă supărările vor fi, să treacă peste noapte,pentru că acest partid nu are duşmani în interior, nici măcar adversari, ci ei sunt în altă parte şi avem nevoie de unitate, asta e o condiţie a mea.
  • Doi: după, orice s-a întâmpla, nimeni nu pleacă din funcţie. Trebuie să avem grijă de oamenii care au avut un rol important pentru PNL, trebuie să avem grijă de cei care vin. Războaiele încetează pe data de 25 noaptea.
  • (…) Zic fii atent aici: nu cumva să cazi în păcatul de a lua deciziile singur, că voi fi primul cu care vei intra în conflict direct. Deciziile le iei împreună cu noi. Eu nu vreau să fiu spectator, nu vreau să fiu papagal de serviciu, să aflu de la televizor decizii, vreau să le luăm împreună”, a susținut Rareş Bogdan.