0 comments

Război pe față la Timișoara. Consilierii PNL, PSD și Pro România au impus o hotărâre care-l obligă pe Dominic Fritz să publice pe site-ul primăriei o copie a buletinului

by on 13 iulie 2021
 

​Consilierii PNL, PSD și Pro România din Consiliul Local Timișoara au votat marți o hotărâre prin care obligă Primăria să publice copii ale actelor de identitate ale primarului, viceprimarului, consilierilor și personalului cu funcții de conducere.

Potrivit unui comunicat al USR-PLUS consilierii formațiunii nu au votat, acuzând că este vorba de un act ilegal și neconstituțional.

Secretarul General al Primăriei Municipiului Timișoara a anunțat că hotărârea excede cadrul legal, nu a fost avizat și nici contrasemnat de Secretarul General, din această cauză fiind susceptibil de contestare a legalității, cel puțin din motive de procedură.

“Nu am întâlnit niciun cetățean care să ceară să-mi vadă buletinul, cetățenii vin la mine cu problemele și ambițiile lor. Știți care este contextul politic al acestui proiect: unii nu pot să accepte o realitate legală că Timișoara are un primar legitim ales. Și este în regulă să nu accepte asta, dar ați aruncat acest proiect în acest pretins vid de legitimitate. Nu este vorba despre transparență, ci despre un război politic penibil al unor persoane care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegere. Lăsați ipocrizia și apucați-vă să faceți treabă pentru timișoreni”, a declarat primarul Timișoarei Dominic Fritz.

“Aleșii Timișoarei și angajații PMT au trecut prin vot, prin validarea instanțelor ori prin concursuri și selecții conform legilor din România, le-au fost deja verificate datele, altfel nu ar fi putut să ajungă acolo unde sunt astăzi. Administrația publică este guvernată de legi și de Constituția României, nu de interesele electorale ale contracandidaților lui Dominic Fritz, Robu și Craina, sau ale coaliției PNL-PSD-Ponta”, a declarat Paula Romocean, consilier USR-PLUS.