0 comments

Review Motorola razr – Statement demn de un fashion icon – start-up.ro

by on 11 iunie 2020
 

Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.


Cu Motorola razr am făcut cunoștință la finalul anului trecut, când a fost prezentat în cadrul unui eveniment special organizat în Londra. De fapt, cu Motorola razr am făcut cunoștință prima dată, cu toții, la începutul anilor 2000. Noul razr e un clasic reimaginat pentru nevoile și așteptările actuale, un exercițiu de imaginație devenit realitate într-un registru retro-futurist. Destul teasing. Haideți să vedem cum arată noul Motorola razr și să vorbim despre design.

Design Motorola razr

La majoritatea smartphone-urilor nu ne-am obosi cu această parte, dar în cazul Motorola razr trebuie să vorbim despre ambalaj înainte de a vorbi despre telefon. De ce? Pentru că cei de la Motorola și-au dat toată silința pentru a se asigura că tu, cumpărătorul, știi ce te așteaptă când deschizi cutia chiar dinainte de a o face. razr vine într-o cutie cu formă atipică, din carton și plastic semi-transparent. Arată ca o navă spațială. O deschizi și vezi smartphone-ul pe un piedestal, iar în spatele lui găsești o cutie învelită în material textil ce conține accesoriile, și ele îmbrăcate în material protector. E ceva ce nu vezi prea des și am apreciat mult aceste detalii ce completează experiența Motorola razr.

Acum să trecem la dispozitivul în sine. Primul lucru pe care îl simți la Motorola razr este greutatea – se simte foarte bine în mână, robust și solid, în ciuda grosimii foarte reduse în zona ecranului. E făcut din metal și policarbonat rezistent, iar pliat măsoară mai puțin de 10 centimetri lungime. E o senzație care te teleportează instant în vremurile de demult, când telefoanele încăpeau mai bine în buzunare și când nu stăteai cu stresul de a le scăpa, pentru că știai că rezistă. Pe capacul superior găsim un display de dimensiuni mici – are o diagonală de 2,7 inch și rezoluție 600×800. Pe marginea din dreapta sunt butoanele de volum și cel de power ușor striat. Logo-ul Motorola e pe spate, ușor adâncit, și face telefonul mai ușor de ținut în mână. Sub ecranul exterior se află o margine pe care a fost implementat senzorul de amprente ce poate fi folosit și pentru blocarea ecranului, nu doar pentru deblocarea lui, o opțiune interesantă și utilă. Odată deschis, Motorola razr dezvăluie un display P-OLED de 6,2 inch înconjurat de margini destul de groase, un difuzor superior pentru apeluri, iar în spatele display-ului e o balama specială ce permite îndoirea lui. Balamaua e concepută în colaborare cu Lenovo și e făcută să reziste la numeroase închideri și deschideri.

Smartphone-ul e foarte versatil mulțumită form factorului dinamic, robust și de dimensiuni mici. Încape în buzunarul de la tricou, în cel de la blugi, încape în buzunarul de la piept al sacoului, în borsetă, în clutch-ul care completează perfect ținuta de seară a doamnelor și domnișoarelor. E mai mult decât un telefon – e un accesoriu vestimentar, un statement-piece, un device de colecție. Încă nu v-am convins de cât de frumos este acest smartphone? Atunci trebuie să știți că, în cadrul galei Red Dot Product Design, rezervată inovațiilor cu cel mai original design, noul Motorola razr a primit premiul Red Dot: Best of the Best, cea mai importantă și râvnită distincție.

Aș mai putea vorbi despre design, dar bănuiesc că aveți și altfel de curiozități. Haideți să vorbim despre cele două ecrane ale Motorola razr.

Ecrane

După cum ziceam mai devreme, display-ul exterior are dimensiuni mici – doar 2,7 inch în diagonală – și o rezoluție de 600×800 de pixeli. E un display OLED vibrant, suficient de mare pentru a-ți da seama cum vei ieși în poză, suficient de mic încât să nu consume prea multă baterie. E perfect pentru notificări, în cazul în care nu vrei să fii absorbit cu totul de smartphone, cum se întâmplă atunci când te uiți la un ecran mare, plin de tentații.

Apropo de ecrane mari – display-ul interior are 6,2 inch diagonală și o rezoluție de 2142×876. Rezoluția e interesantă pentru că și formatul ecranului e foarte interesant. E lunguieț, cinematic, ceea ce îl face bun pentru browsing și rețele sociale, dar și pentru clipuri video și jocuri. Calitatea ecranului P-OLED este foarte bună. Culorile sunt vii, luminozitatea e mare, iar culorile sunt superbe. Fiind din plastic, ecranul nu reflectă tare lumina, însemnând că soarele nu te va afecta prea tare. Plasticul nici nu se sparge precum sticla, dar oricum e protejat de carcasa robustă care îl ascunde în interior, deci nu ai nevoie de folie de protecție, nu ai nevoie să-ți faci griji. Nici dacă aterizează pe față, în timp ce e deschis, telefonul nu va păți nimic, datorită marginii de jos care este ieșită în afară.

Hadeți acum să vedem și ce se află sub ecran și să vorbim despre specificații, performanțe și autonomie.

Performanțe și autonomie Motorola razr

Motorola Razr vine cu specificații atipice pentru un produs din gama sa de preț. E bazat pe un procesor Snapdragon 710, pe o memorie RAM de 6GB și pe un spațiu de stocare de 128GB. Nu înțelegeți greșit – combinația este mai mult decât potrivită pentru lucrurile pe care ai vrea să le faci cu un astfel de smartphone. Totul se mișcă foarte bine și te poți juca în voie, fără lag. Nu va câștiga concursuri de viteză, nici topuri de benchmark, dar te poți baza pe el pentru orice sarcină, în orice moment. E un smartphone gândit astfel încât să te bucuri de tot ce e mai important – notificările care ard, prietenii virtuali, lumea din jurul tău. Motorola razr respectă filosofia telefoanelor mobile de altă dată – te conectează, dar nu te înstrăinează.

Bateria de 2510 mAh ține o zi întreagă, dacă folosești telefonul așa cum a fost gândit să fie folosit, dar se încarcă rapid, la 15W, ca să îl poți folosi cât de mult vrei fără să stai lipit ore întregi de perete.

Înainte de a vorbi despre funcțiile unice, despre sistemul de operare și despre lucrurile pe care le-am apreciat la Motorola razr, să vorbim un pic și despre camerele foto.

Camere foto

Nu este un camera phone. Are o cameră de selfie-uri de 5MP suficient de bună pentru apelurile video cu cei importanți din viața și o cameră principală (care poate fi și ea de selfie) de 16MP. Aceasta are diafragma F/1.7, pixeli de 1,22 microni, tehnologie dual pixel și e însoțită de un senzor 3D Time Of Flight.

Rezultatele pe lumină sunt bune spre foarte bune. Pozele portret au bokeh natural, contrast bun și culori naturale. Camera principală se descurcă bine și noaptea, mulțumită modului nocturn special și filmează 4K la 30 de cadre pe secundă, dar nu dispune de stabilizare.

După cum ziceam mai devreme, poate fi folosită și pentru selfie-uri de calitate mare, mulțumită display-ului secundar, deci puncte bonus din această perspectivă.

Acum să vorbim despre funcțiile care fac Motorola razr un smartphone unic.

Funcții Quick View și sistem de operare

Când l-am scos din cutie, am primit notificare de update la cea mai nouă versiune de Android, adică Android 10, un lucru foarte bun. Motorola face, în general, o treabă bună în ceea ce privește actualizările. Sistemul de operare e foarte puțin modificat și vine cu o serie de gesturi și funcționalități proprii Motorola, dar fără brizbrizuri de prost gust, fără aplicații inutile sau alte lucruri care ar putea încetini sistemul de operare.

Pentru că are două ecrane, Motorola razr funcționează într-un mod inedit. Cel mic poate fi folosit pentru a ”trage cu ochiul” la notificări, pentru a vedea rapid cine te apelează, pentru a răspunde rapid la mesaje sau pentru a te ajuta să realizezi cele mai bune selfie-uri. Ecranul știe când te uiți la el și se aprinde pentru a-ți permite să vezi dacă e o vibrație importantă fără să te desprinzi de la treabă, iar dacă vrei să accesezi o notificare, odată ce ai selectat-o și comuți la ecranul interior aplicația va fi deja deschisă.

Un swipe spre dreapta pe ecranul QuickView deschide camera și am apreciat că poți face o fotografie apăsând direct pe ecran, fără să mai cauți butoane – la fel de ușor poți înregistra și un video-selfie fără a deschide telefonul. Camera poate fi declanșată și printr-o rotire a încheieturii, iar blițul îl folosești pe post de lanternă prin scuturarea telefonului. Acestea se numesc moto gestures și sunt disponibile pe multe dispozitive Motorola.

Revenind la ecranul exterior, când faci o fotografie cuiva pe el poți opta să apară un smiley face colorat, care atrage zâmbete, și poți face ca ecranul exterior să afișeze un preview al fotografiei imediat după ce ai făcut-o. Sunt funcții simpatice care fac diferența.

Dacă primești un apel vocal sau video și deschizi clapeta, răspunzi instant persoanei care te apelează, iar dacă închizi clapeta, apelul este terminat. E o senzație extraordinar de satisfăcătoare. Dușmanii știu de ce.

De asemenea, dacă pornești navigarea pe ecranul principal, când închizi clapeta vei putea vedea indicațiile și pe ecranul exterior. Totul este gândit pentru simplitate și pentru utilitate.

Concluzie

Cu un corp robust și rezistent ce protejează ecranul interior, cu dimensiuni reduse și aspect retro-futurist, Motorola razr este telefonul pliabil pe care și-l vor cumpăra cei pe care tu îi vei invidia. La fel ca în cazul originalului, noul Motorola razr este un statement demnd de un fashion icon. Îl găsiți în magazinele românești deja, doar să țineți minte că exclusivitatea costă. Eu am fost Tavi, acesta a fost review-ul start-up.ro pentru Motorola razr. O zi bună vă doresc!

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.

Citeste stirea completa