0 comments

Român, invitat de OSCE și ONU pentru a vorbi despre libertatea religioasă în lume

by on 8 decembrie 2021
 

Cătălin Raiu prezintă într-un eveniment comun ONU și OSCE tendițele contemporane în domeniul libertății religioase la nivel global alături de Ahmed Shaheed, raportorul special al ONU pe libertatea religioasă, cea mai înaltă autoritate la nivel global în acest domeniu. Webinarul „Tendințe actuale în domeniul libertății religioase” este organizat de către OSCE în colaborare cu ONU și este organizat ca un bilanț al impactului celor doi ani de pandemie în domeniul libertății religioase.

Evenimentul se va desfășura în data de 14 decembrie 2021, orele 15.00-16.30, cu participarea celor mai influenți experți și decidenți în domeniul libertății religioase la nivel global: Dr. Ahmed Shaheed, raportorul special al ONU pe libertate religioasă, Lect. Univ. Dr. Cătălin Raiu, membru al panelului de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele-fondator al FoRB România, Ms. Liv Hernæs Kvanvig, directorul rețelei internaționale a parlamentarilor în domeniul și libertății religioase și Ms. Samirah Majumdar, cercetător la Pew Research Center.

Pentru participare este necesară înregistrarea aici.