0 comments

Sâmedru și petrecerile cu foc – Credințe și tradiții cu viață și moarte pentru final de octombrie

by on 23 octombrie 2021
 

​În noaptea de 25 spre 26 octombrie se fac focuri mari și se petrece ca de Revelion în unele sate din câteva județe, iar în trecut ziua de Sf Dumitru, cunoscută popular sub numele de Sâmedru, era însoțită de o mulțime de credințe și tradiții. Era începutul iernii pastorale, era o zi în care se lichidau toate datoriile, o zi în care unii se bucurau, iar alții se încăierau, dacă înțelegerile stabilite în primăvară nu erau respectate. În articol puteți citi și despre Sf Dumitru, despre focul lui Sumedru și despre opoziția dintre Sâmedru și Sângeorz.

Informația pe scurt:

  • Sâmedru, sărbătorit pe 26 octombrie ”încuie vara și desfrunzește codrul” în tradiția populară. Sâmedru, zis și Sânmedru sau Sumedru, este în opoziție cu Sf Gheorghe și ambii împart anul pastoral în două părți simetrice.
  • Sâmedru este deschizător al iernii pastorale și este incinerat simbolic în cadrul unui ceremonial nocturn spectaculos, focul lui Sâmedru”. Sărbătoarea se mai ține și în zilele noastre în Argeș și Vâlcea. În jurul rugului funerar, întreținut cu lemne uscate și paie, se striga în cor formula consacrată «Hai la focu’ lui Sâmedru!»”. Femeile împărțeau covrigi, fructe (mere, nuci, pere, struguri) și băutură.
  • În sâmbăta dinaintea zilei de 26 octombrie se țineau sărbătoarea ”Moșii de Toamnă și se împărțeau ofrande (grâu fiert, colaci, lapte, unt, brânză) și se invocau spiritele celor morți, pentru a aduce sănătate, belșug și spor în casă.
  • Ziua de Sf Dumitru era, prin tradiție, o ”zi a soroacelor”, a socotelilor, când se lichidau și se rezolvau toate datoriile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere și alte înțelegeri încheiate cu șase luni în urmă, în jurul zilei de Sf Gheorghe. Evident că oamenii se bat fiindcă o parte nu a respectat unele lucruri din înțelegerea parafată în primăvară și de aceea exista o vorbă: La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii
  • Pe 26 octombrie, în calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cunoscut și ca Sfântul Mare Mucenic Dimitrie care a trăit acum 19 secole, pe vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian.
  • Pe 27 octombrie este sărbătorit Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov care s-a născut într-un sat numit Basarabi, la sud de Dunăre și a trăit în secolul al 13-lea în al Doilea Țarat Bulgar. Este ocrotitor al Bucureștilor, iar moaștele sale sunt în Capitală din 1774 și au fost scoase de multe ori în procesiune.

Octombrie și o sărbătoare ce deschide ”iarna pastorală”



Octombrie este numită Brumărel în calendarul popular și nu este de mirare, fiindcă dacă în unii ani este cald în prima parte a lunii, în mulți ani cade bruma spre final. Este o lună plină de activitate: se continuă semănăturile de toamnă, se strâng roadele din vii și livezi, se împerechează oile și turmele pornesc spre locurile de iernat. Se țineau și târguri mari și erau rezolvate și înțelegerile încheiate în primăvară.

Sâmedru (Sîmedru, Sânmedru, Sumedru sau Sumendru) este numele sărbătorii creștine celebrate la 26 octombrie, de ziua sf. Dumitru, de care sunt legate mai multe practici ce au, ca în multe alte cazuri, origini păgâne. Este, pentru ortodocși una dintre cele mai importante zile de pomenire a morților.

Astfel, în sâmbata dinaintea zilei de 26 octombrie se celebra sărbătoarea numită ”Moșii de Toamnă”, ”Moșii Mari” sau ”Moșii de Sâmedru”. În acestă zi se împărțeau ofrande (grâu fiert, colaci, lapte, unt, brânză) și se invocau spiritele moșilor pentru a aduce sănătate, belșug și spor în casă.

Sâmedru este prezentat în legende, credințe și basme, fie ca un om obișnuit, crescător de animale, fie ca sfânt ce umblă pe pământ alături de Sf Gheorghe cu care există o legătură simbolică specială, de simetrie. Ca personaj mitic se metamorfozează pe timpul nopții în porc, dar în unele basme transilvane este asemuit cu un porc.

Sâmedru este deschizător al iernii pastorale și este incinerat simbolic în cadrul unui ceremonial nocturn spectaculos, focul lui Sâmedru” sau ”Sumedru”.

Sâmedru este în opoziție cu Sf Gheorghe și ambii împart anul pastoral în două părți simetrice.

”Sfântul Gheorghe în Moldova, Muntenia și Oltenia. Împreună cu Sâmedru (26 octombrie), Sângiorzul împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara – între Sângeorz și Sâmedru, și iarna – între Sâmedru și Sângeorz. (…) Un sfânt înfrunzește codrul, celălalt îl desfrunzește. Între ei este încheiat un rămășag pe viață și pe moarte: dacă copacii sunt neînfrunziți pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Cei doi sfinți sunt, în Calendarul popular, divinități pastorale de origine indo-europeană”

Interesant este că există două ”miezuri” ale timpului între Sângiorz și Sâmedru: 20 iulie (Sântilie) și 16 ianuarie (Sânpetru de iarnă sau Sânpetrul Lupilor). Sântilie și Sânpetrul Lupilor marcau mijlocul anotimpurilor pastorale și reprezentau repere calendaristice pentru planificarea întregilor activități ale oierilor.

Practic, la Sâmedru coboară turmele de la munte, oile se împerechează și încep pregătirile pentru iernat.

Ziua de Sf Dumitru era, prin tradiție, o ”zi a soroacelor”, a socotelilor, când se lichidau și se rezolvau toate datoriile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere și alte înțelegeri încheiate cu șase luni în urmă, în jurul zilei de Sf Gheorghe. Evident că oamenii se bat fiindcă o parte nu a respectat unele lucruri din înțelegerea parafată în primăvară și de aceea exista o vorbă: La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii

”Era o zi de bilanț și de noi învoieli, care se încheiau cu adălmașuri și mare veselie. Originea pastorală a obiceiurilor este dovedită de durata de șase luni a înțelegerilor care se suprapune peste principalul sezon al crescătorilor de animale, văratul, deschis de Sângeorz (Sf Gheorghe) și închis de Sâmedru și închis la Sâmedru și de cunoscuta zicală populară ”La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii”. Evident că oamenii se bat fiindcă o parte nu a respectat unele lucruri din înțelegerea parafată în primăvară.



Focul lui Sâmedru, un fel de revelion la final de octombrie



Focul lui Sâmedru era un rit funerar de incinerare simbolică a zeului, un ceremonial nocturn spectaculos care semăna cu Revelionul, dar se ținea și se mai ține în unele locuri, în noaptea de 25 spre 26 octombrie.

Practic, tinerii aprindeau într-un loc înalt de lângă sat (pe o movilă) de exemplu, un rug imens și se adună tot satul, iar în mijlocul grămezii de lemne și al cetinii de brad se împlânta pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului fitomorf care moare și renaște anual.

”În jurul rugului funerar întreținut cu lemne uscate, paie şI spuldării de la meliţatul cânepei, se striga în cor formula consacrată «Hai la focu’ lui Sâmedru!»”. Femeile împărțeau la moartea anului pastoral covrigi, fructe (mere, nuci, pere, struguri) și băutură. Acolo se mânca, se bea, se glumea, se juca, în timp ce butucul sau bușteanul, cadavru fitomorf, era mistuit de flăcări. Momentul cel mai așteptat era prăbușirea bradului incinerat, moment care indica renașterea simbolică a zeului mort”, scrie Ion Ghinoiu.

Prin direcția în care cădea ”trupul divin” (jarul sau tăciunii aprinși) se aprecia care dintre feciori sau fete urmau să se căsătorească în noul an. La plecare participanții luau cărbuni aprinși pe care îi puneau în grădini și livezi.

“Dacă în noaptea lui Sâmedru oile se culcă grămadă, în ciopor, va fi iarnă grea; dacă oile dorm răsfirate, se aşteaptă o iarnă blândă. Iarna grea mai este prevestită şI de abundenţa nucilor sau a gutuilor, precum şI de proviziile supradimensionate ale hârciogilor. Dacă la Sâmedru e lună nouă, iarna începe în curând şI se gată iute, iar dacă e lună plină, iarna începe curând şI se gată târziu, va fi iarnă grea. Ciobanii pândesc toată noaptea unde dorm oile şI, dacă dimineaţa se va scula întâi o oaie albă şI va pleca în jos (sud) iarna va fi grea; iar dacă se va scula o oaie neagră şI va pleca în sus, iarna va fi uşoară”, scrie Antoaneta Olteanu în ”Calendarele poporului român”.

Focul lui Sâmedru (sau Sumedru) se mai face și în prezent în sate din Argeș, Dâmbovița și Vâlcea. Acum un an, pe 27 octombrie poliția a amendat cu 60.000 de lei 20 de tineri din Dragoslavele care au ținut sărbătoarea, deși era interzisă din cauza pandemiei.

De ce focul a captivat oamenii încă din vechime



Gh F Ciaușanu scrie că în zona Muscelului uneori, înainte de Sf Dumitru copiii fac focuri, după ce adună plante. Copiii sar apoi peste foc, în credință că vor fi sănătoși apoi tot anul și strigau Hai la focul lui Sumendruuuuuuu!!. Uneori sunt aprinse înainte de Sâmedru chiar și 7-8 focuri pe dealurile de lângă un sat.

Focul a fost important încă din cele mai vechi timpuri: a fost în centrul unor ritualuri, multe sate aveau un foc permanent aprins și de multe ori oamenii nu lăsau focul să se stingă vreodată. ”Dacă focul păzește de influențele nefaste ale farmecelor și le ia puterea, el îndepărtează și duhurile rele și le paralizează influențele dăunătoare asupra omului și asupra ființelor, în genere”, scrie Ciaușanu.

Tot el explică de ce focul a captivat atât de mult omenirea ”Natura misterioasă a focului, legătura sa cu căldura și lumina soarelui, rolul important pe care-l joacă în fenomenul fulgerului au trebuit să izbească puternic imaginația primilor oameni: pe când aplicațiunile sale utile – ba necesare chiar existenței omenești – au putut să inspire chiar un sentiment de recunoștință către acel element binefăcător. De aici, până a-l socoti ca pe o ființă divină, era ușoară tranziție și firească primelor vârste, precum observă Epictet, de la care și împrumutăm acestea”.

După Sâmedru se credea că devin active spiritele malefice ale morților denumite moroi (strigoi), în timp ce în sezonul cald se credea că sunt active ielele. Lipsa strigoilor pe timpul verii s-ar datora Sfântului Ilie care îi trăsnește ca pe draci, cu biciul său de foc.

Cei doi sfinți Dumitru



Pe 26 octombrie, în calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cunoscut și ca Sfântul Mare Mucenic Dimitrie care a trăit acum 19 secole, pe vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian. I se spune ”izvorâtorul de mir” pentru că din moaștele sale, care se află la Salonic, a curs mir. Dimitrie a devenit martir după ce a fost ucis cu sulițe la porunca împăratului Maximian.

Pe 27 octombrie este sărbătorit Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov care s-a născut într-un sat numit Basarabi, la sud de Dunăre și a trăit în secolul al 13-lea în al Doilea Țarat Bulgar întemeiat de frații Asan. Se spune că a trăit o viață ascetică, într-o peșteră, iar moaștele sale, deși au rămas multă vreme sub apă, nu ar fi putrezit. Sfântul Dimitrie Basarabov este ocrotitor al Bucureștilor, iar moaștele sale sunt în Capitală din 1774 și au fost scoase de multe ori în procesiune, inclusiv în 1815, la porunca lui vodă Caragea, pentru a domoli celebra ciumă de acum două secole.