0 comments

Samsung Galaxy Note 20 Ultra există până la urmă, tocmai a fost certificat de Bluetooth SIG; Ce știm despre el? – Mobilissimo.ro

by on 4 iunie 2020
 

După ce ieri am aflat detalii despre camera lui Galaxy Note 20+, azi descoperim că am putea avea şi un Galaxy Note 20 Ultra până la urmă. Terminalul fusese infirmat de zvonuri cu ceva vreme în urmă şi acum apare din nou, doar că în calitate oficială. Tocmai a fost certificat de Bluetooth SIG.

Apare sub numele de cod „SM-N986U„, asociat până acum cu Galaxy Note 20+. Acelaşi model apăruse şi în GeekBench, iar Ice Universe ne induce şi mai rău în confuzie, afirmând că terminalul va avea un procesor Snapdragon 865+ încă neanunţat. Din ce ştiu acel procesor a fost infirmat de Qualcomm şi de multiple surse cu ceva vreme în urmă.

O certificare 3C recentă pentru acelaşi telefon SM-N9860 a dezvăluit şi faptul că vine cu încărcător de 25W. Încă nu e clar dacă vom avea 3 modele Galaxy Note 20 sau doar două. Dacă ne uităm la seria S20 şi numele sale de cod, avem G980 pentru S20, G986 pentru S20+ şi G88 pentru S20 Ultra.

Galaxy Note 2src Ultra

N986 înseamnă după aceleaşi principii ca va fi Note 20+. Un presupus Galaxy Note 20 Ultra apăruse şi într-un benchmark în aprilie, cu doar 8 GB RAM şi procesor Snapdragon 865. Dacă e real un Note Ultra, atunci el sigur plusează serios la cameră, probabil cu zoom 100x şi un senzor nou de 144 megapixeli, de ce nu?

Aşteptăm şi o baterie de 5000 mAh sau chiar peste, o cameră quad şi am înţeles că senzorul ToF va fi înlocuit de un telemetru laser pe toată gama Note 20. Debutul ar fi programat în august, iar evenimentul Unpacked are loc doar online. Judecând după scăpări recente şi camera ultrawide primeşte un senzor nou.

Citeste stirea completa