0 comments

Scandal în Parlament: ​Diana Șoșoacă riscă să rămână fără microfonul de la tribună pentru trei luni / Iuliana Scântei: Din păcate nu există sancțiuni severe

by on 14 aprilie 2021
 

​Senatoarea Diana Șoșoacă riscă să primească un avertisment public scris, pentru derapajele din ultima vreme, inclusiv nepurtarea măștii, ceea ce înseamnă că nu va mai putea lua cuvântul de la tribuna Parlamentului timp de trei luni, a declarat la RFI președinta Comisiei Juridice, liberala Iuliana Scântei. Ședința de marți a comisiei care urma să analizeze cazul Șoșoacă a fost suspendată, după ce senatoarea a făcut scandal și a chemat Poliția, pe motiv că ar fi fost lovită cu ușa de un angajat al Parlamentului.



Iuliana Scântei precizează că Diana Șoșoacă a mai fost sancționată în Parlament, adăugând însă că regulamentul nu prevede sanțiuni mai severe.

”Din păcate, probabil că și această cultură a Parlamentului nu a permis în trecut să se reglementeze prin regulament niște măsuri foarte severe. Ele sunt mai mult la nivel simbolic, întrucât comportamentul injurios și exercitarea mandatului în mod abuziv dacă nu constituie în sine o faptă contravențională penală sau civilă, la nivel parlamentar, regulamentul și codul de conduită prevăd sancțiuni simbolice pentru acel parlamentar. Primele patru sancțiuni pot fi aplicate și au fost aplicate în cazul doamnei senator Șoșoacă de președintele Senatului, Anca Dragu și au constat în avertismente, mustrări, luarea cuvântului, însemnând întreruperea microfonului, îndepărtarea din sală”.

Președinta Comisiei Juridice a Senatului spune că Diana Șoșoacă riscă, potrivit regulamentului, să nu mai poată lua cuvântul de la tribuna Parlamentului timp de trei luni:.

”Ultima sancțiune, așa cum prevăd regulamentul și statutul deputaților și senatorilor astăzi, o reprezintă avertismentul public scris. Avertismentul public scris este o măsură de formalizare practic a sancțiunii. Ea este aplicată de Biroul Permanent, în urma verificării de către Comisia Juridică a existenței unor abateri, care se subscriu aplicării acestui avertisment public scris (…). Noi vom înainta Biroului Permanent raportul, cu constatările abaterilor de la deontologia parlamentară și vom propune aplicarea acestei ultime sancțiuni disciplinare. Biroul Permanent va vota în plenul ședinței adoptarea, aplicarea acestei sancțiuni pentru senatorul în cauză și președintele Senatului va trebui să citească plenului sancțiunea. Efectul juridic al sancțiunii este că vreme de trei luni de zile, senatorul sancționat nu poate să reprezinte intern și internațional interesele alegătorilor, inclusiv prin luări de cuvânt”.

Timp de trei luni de zile nu va putea lua cuvântul. Decizia Biroului Permanent poate fi atacată, iar competența soluționării revine plenului.