0 comments

Scandal transmis live din Parlament. George Simion i-a făcut “criminali” pe deputații care voiau urgentarea introducerii certificatului verde / AUR are o condiție pentru a vota

by on 8 noiembrie 2021
 

​​Introducerea certificatului verde la locul de muncă pentru anumite categorii profesionale a ridicat tensiunea în Parlament, unde AUR a încercat și a și reușit, parțial, să încurce planurile. Deputații au decis ca parlamentarii din comisia de sănătate să lucreze în paralel cu plenul pentru a strânge amendamentele, fapt ce i-a nemulțumit pe cei de la AUR care au mers, în frunte cu George Simion, la comisie.

Transmitând live pe Facebook în continuu, Simion le-a cerut socoteală tuturor celor pe care i-a prins. Primul, Alexandru Rafila de la PSD, pe care l-a întrebat la lift de ce nu se recunosc testele de anticorpi că astfel o să ajungă nici să nu mai poată intra în Parlament.

Ajuns la comisie, liderul AUR a intrat și a ieșit din sală transmitând live tot ce face și cerându-le celor care-l urmăreau să pună presiune pe parlamentari ca să nu se adopte certificatul verde în forma în care e propusă acum.

El a acuzat o „frăție a celor care vor o dictatură medicală”. După ce ședința s-a terminat rămânându-se pe planul inițial ca amendamentele să fie depuse până pe 12 noiembrie, Simion a proclamat victoria de etapă a AUR și a dat telefonul din mână doar pentru a face declarații televiziunilor.

Liderul AUR a spus că nu este de acord cu introducerea certificatului verde pentru angajați, susținând doar varianta cu personalul medical și doar dacă statul acoperă costul testărilor.

„Noi suntem dispuși atâta timp cât se asigură testarea, cât statul acoperă acest cost, suntem de acord, dar nu pentru toți angajații așa cum vrea USR-ul”, a spus el.

Simion le-a cerut urmăritorilor săi insistent să-i caute pe parlamentarii pe care i-a făcut „criminali” pentru că încercau să treacă rapid legea, în timp ce partidul său și-a trimis un om la ANM ca să ceară medicamente pentru tratarea bolnavilor COVID.

„Mă interesează ca românii noștri să nu mai moară și în momentul ăsta criminalii pe care i-ați văzut în Parlament, pentru voiau să treacă pe repede înainte … mergem în plen, voi puneți presiune pe deputați, au consilieri la cabinete, pe bani frumoși, vă duceți acolo și vorbiți cu consilierii. Cereți să vă dea numărul personal al Parlamentarului să vorbiți cu ei. Nu ne lăsați aici singuri”, a mai spus el.

Buicu(PSD): Nu vom fi de acord cu introducerea unor discriminări la nivel de principiu şi personal

Vicepreşedintele comisiei de sănătate, Florin Buicu de la PSD, a arătat că ”certificatul verde, în sine, este doar o aplicaţie de telefon utilizată la nivel european pentru libera circulaţie la nivel european”.

”Această aplicaţie are în spate trei modalităţi prin care aplicaţia verifică ce se întâmplă cu acest cetăţean european. Un pacient care a trecut prin boală, şi dovedeşte acest lucru, un pacient care este testat şi un pacient care este vaccinat – sunt cele 3 variante prevăzute de certificatul verde. Pot să vă spun din start că nu vom fi de acord cu introducerea unor discriminări la nivel de principiu şi personal, şi o spun ca medic, şi ca medic specialist de sănătate publică, că nu voi fi de acord cu aceste discriminări”, a mai precizat Florin Buicu.

Şi preşedintele comisiei de sănătate, Nelu Tătaru de la PNL a afirmat că reprezentanţii comisiei vor discuta forma iniţială a proiectului de lege, după votul de respingere din Senat.”Astăzi şi mâine vom avea la nivelul Comisiei de sănătate întâlniri cu vicepreşedinţii din grupurile parlamentare, în care vom discuta amendamente. Când vom avea un consens, vom face o şedinţă a Comisiei de sănătate în care vom da un raport preliminar, care va merge în celelalte comisii”, a declarat Tătaru.

Tătaru a fost întrebat ce se întâmplă cu angajaţii care nu pot face vaccinul anti-COVID, el precizând că sunt mai multe amendamente, inclusiv de la PSD, la proiectul de lege, care prevăd fie ca 60 de zile testele să fie plătite de la stat sau eliberarea unui certificat verde la 10 zile după prima doză de vaccin. “În acest moment noi luăm de la zero această iniţiativă legislativă, adică de la forma iniţială. (…) Suntem deschişi, în acest moment, la Camera Deputaţilor, să discutăm toate amendamentele, ca acest proiect să treacă”, a spus Tătaru.