0 comments

Se caută premier pentru “rotativă”, criza continuă: Iohannis și Cîțu au discutat despre desemnarea premierului. Liberalii au fost convocați într-o nouă ședință

by on 18 noiembrie 2021
 

După ce miercuri au anulat negocierile cu PSD și UDMR în vederea formării guvernului, liberalii se vor reuni joi, începând cu ora 14.00, într-o nouă ședință a Biroului Executiv pentru a discuta despre deblocarea situației legate de desemnarea premierului. PNL și PSD au convenit ca premierul să fie desemnat prin rotație, însă nu se înțeleg ce partid să dea primul premierul în “rotativă”. Mai mult, PNL nici nu a decis vreun nume, Florin Câțu având declarații contradictorii pe această temă și susținând că problema nu este lipsa unei propuneri de premier din partea PNL, și “cine să fie primul în rotativă”.

Discuțiile în regim de videoconferință au loc după ce miercuri seara, potrivit unor surse News.ro, Florin Cîțu ar fi discutat cu președintele Klaus Iohannis.

Miercuri seara, liderii PNL s-au mai reunit într-o ședință de urgență la sediul PNL din Modrogan. Prim-vicepreședinții Lucian Bode, Gheorghe Flutur și Rareș Bogdan PNL au încercat să-l convingă pe Cîțu să accepte propunerea de premier dorită de Klaus Iohannis, în persoana lui Nicolae Ciucă.

În schimb, Cîțu ar primi funcția de președinte al Senatului. De partea cealaltă, Florin Cîțu nu dorește să-l propună pe Ciucă și ar fi avansat numele lui Dan Vîlceanu pentru funcția de premier, susțin surse politice pentru HotNews.ro.

Astfel, președintele PNL a continuat să boicoteze finalizarea negocierilor, el susținând că nu numele premierului este problema, și faptul că și PNL, și PSD vor să dea primul premier în sistemul de rotație stabilit.

”Problema nu este numele premierului ci faptul că avem două partide care vor să dea primul premier în rotativă. După ce vom termina negocierile, vom vorbi și despre premier”, a declarat Cîțu miercuri seară.

Cîțu a mai spus că în PNL nu s-a propus numele generalului Ciucă pentru funcția de premier, ci doar s-a discutat propunerea PSD ca Ciolacu să fie primul premier în rotativă.

Întrebat dacă în discuțiile cu Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor l-a propus premier pe secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, Cîțu a răspuns: ”l-am propus domnului Ciolacu pe domnul Rafila, dar nu a fost de acord”.

Tot miercuri, PSD l-a votat, miercuri, pe Marcel Ciolacu drept nominalizarea partidului pentru funcția de premier.