0 comments

Şedinţă la PSD de pregătire a campaniei electorale / Zetea: Partidul va face un pas mai ferm înspre online

by on 15 martie 2019
 

PSD a decis să schimbe “optica” în campaniile electorale, urmând să comunice mai mult în zona de online, a declarat, joi, vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea, după o întâlnire a staffurilor de campanie din teritoriu ale partidului, relatează Agerpres.

“Am avut o întâlnire tehnică în cadrul PSD, o întâlnire de pregătire a unui an extrem de important, cu două tururi de alegeri – alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, iar membrii PSD, militanţii PSD trebuie să fie pregătiţi pentru aceste alegeri aşa cum au fost de fiecare dată. (…) Au fost câteva elemente de noutate discutate în această perioadă legate de o schimbare de optică, cumva, a PSD. Dacă până acum PSD miza foarte, foarte mult, aproape exclusiv pe partea de a discuta direct cu oamenii, de a te întâlni în mod direct cu oamenii, ca militanţii PSD să transmită prin viu grai realizările Guvernului, realizările administraţiei locale şi implementării propunerilor locale de guvernare şi a programului de guvernare naţional, acum PSD va face un pas mai ferm şi mult mai hotărât înspre zona de online”, a afirmat Zetea, după şedinţă.

El a spus că este important ca PSD să fie din ce în ce mai prezent în zona online pentru a contracara “mesajele care dezinformează”.

“Este extrem de important să fim din ce în ce mai prezenţi în zona de online, pentru că acolo există foarte multe mesaje care, din punctul nostru de vedere, dezinformează românii în ceea ce priveşte lucrurile pe care le face PSD. O să încercăm şi noi să prezentăm punctul nostru de vedere, să fim prezenţi acolo, astfel încât cei care au acces în partea de online la informaţii să aibă informaţia din două surse. Să vadă şi poziţiile celor care spun orice îşi doresc, dar şi poziţiile pe care PSD şi le va prezenta în perioada următoare”, a explicat liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, trebuie schimbată organizarea PSD în campanie, astfel încât, pe lângă discuţiile directe cu oamenii, să fie şi mesaje în mediul online.

“Partea de organizare pe care PSD o are cu militanţii în zona vie, pur şi simplu, în momentul în care noi mergem din casă în casă, din poartă în poartă şi discutăm cu oamenii trebuie să o aplicăm şi în partea de online, adică trebuie să avem şi oameni care să fie dedicaţi pentru aşa ceva. E normal, PSD trebuie să ţină cont de schimbarea de optică a celor care doresc să fie informaţi. Mulţi români doresc astăzi să fie informaţi exclusiv în partea de online, aşadar PSD nu poate sub nicio formă să renunţe la aşa ceva. Am încercat şi până acum, nu am reuşit de fiecare dată să fim destul de activi, eu cred că în acest moment avem pregătirea necesară şi organizarea necesară să putem să fim mult mai prezenţi şi acolo”, a susţinut Zetea.

El a afirmat că PSD nu este obişnuit cu “lupta de gherilă” din online în care se promovează ştiri false şi nu va face acest lucru nici de acum încolo.

“PSD a fost obişnuit să comunice pe realizări, pe lucrurile pe care le face, propunerile pe care le are şi mai puţin să ducă această luptă de gherilă în online, pe partea de dezinformare. Nici în continuare nu dorim să facem acest lucru, nu este în ADN-ul nostru ca şi PSD în a promova ştiri false. Pe noi ne interesează ca oamenii să vadă de la noi lucrurile pe care le facem. Sunt atât de multe măsuri bune luate de către guvernarea PSD şi ALDE în această perioadă, măsuri care nu ajung la urechile şi ochii oamenilor şi atunci o prezenţă mai importantă în partea de online eu cred că va ajuta foarte mult”, a adăugat Gabriel Zetea.

La grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a avut loc, joi, o şedinţă pe tema organizării campaniei electorale la care au participat staffurile de campanie din teritoriu, coordonatorul campaniilor electorale PSD, Mircea Drăghici, dar şi secretarul general Codrin Ştefănescu.