0 comments

Şedinţe la PNL şi PSD pentru a finaliza numirile de secretari de stat şi şefi de agenţii / Întârzie numirea lui Marian Neacşu ca secretar general al Guvernului

by on 6 decembrie 2021
 

Conducerile PNL şi PSD se reunesc, luni dimineaţă, după o pauză de o săptămână în care Parlamentul s-a aflat în vacanţă, după minivacanța de 1 Decembrie. Restanţele în privinţa guvernării sunt numirile în eşalonul doi, secretari de stat, secretarul general al Guvernului, precum şi şefii de agenţii. O controversă a apărut în urma votării Laurei Vicol de la PSD, ca preşedinte al comisiei juridice din Camera Deputaţilor, USR cerând retragerea ei din această funcţie, motivând că a fost ”avocatul interlopilor”.

Biroul Executiv al PNL se reuneşte la ora 10.00, la Parlament, în timp ce social-democraţii au Biroul Politic Naţional, la ora 11.00, la sediul central al partidului, scrie News.ro.

După învestirea noului Guvern condus de Nicolae Ciucă, PNL şi PSD trebuie să îşi numească reprezentanţii în Executiv. O numire importantă este cea a secretarului general al Guvernului, funcţie deţinută, în urma negocierilor, de cei de la PSD, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice.

Numirea lui Marian Neacşu ca secretar general al Guvernului întârzie să fie oficializată, după ce liberalii au transmis, prin vocea lui Florin Cîţu, că trebuie analizată situaţia acestuia, respectiv faptul că are o condamnare pentru conflict de interese.

”Am avut o discuţie şi cu premierul Ciucă, i-am spus să verifice legalitatea, să vadă tot, dacă din punct de vedere legal totul este OK. Trebuie să vedem lucrurile acestea. Până la urmă, este o nominalizare a PSD, dar trebuie să vedem dacă din punct de vedere legal totul este respectat”, a declarat Florin Cîţu, la Digi24, după ce a fost întrebat ce părere are despre numirea lui Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, însă, că îşi asumă această numire.

„Nu a fost atât de norocos ca alţi preşedinţi, de exemplu de ţară, ca să dau un exemplu. Adică să înţelegem: domnul Neaşcu nu a furat nimic şi, ca mulţi alţi aleşi locali, primari, a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie, nu a fost plătit, nici nu mai ştiu, la o şcoală sau aşa ceva, şi-a angajat fata pe o perioadă de patru luni. Asta e corupţie? Am înţeles că domnul Neaşcu a avut o condamnare pe această incompatibilitate, conflict de interese, dar e depăşită juridic. Domnului Neacşu nu-i apare nimic în cazier. (..) Eu îmi asum această numire”, a spus Ciolacu, la Digi24.

Duminică, vicepremierul Sorin Grindeanu afirma, la Prima TV, despre numirea lui Marian Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului, că trebuie respectată legea.

”Aici, nu ştiu dacă ştiţi foarte bine dacă este vorba, dacă vă aduceţi aminte, undeva în 2012-2013, sper să nu greşesc anul, au fost vreo 60 de parlamentari în situaţii de acest tip (şi-au angajat rude la cabinetul parlamentar – n.r.). Doar puţini au ajuns în instanţă cu condamnările respective. Nu am decât un mesaj aici. La fel, să fie respectată legea. Poate fi numit în această funcţie şi se consideră necesară numirea domnului Neacşu, şi expertiza pe care nu o contestă nimeni, se numeşte. Nu, aia e”, a declarat Grindeanu.

PNL şi PSD trebuie să mai facă numirile în eşalocul doi – secretari de stat şi şefi de agenţii şi deconcentrate. Deja PNL, prin vocea liderului de Timiş, Alin Nica, anunţa că liberlaii vor gestiona atât atât programul guvernamental Anghel Saligny, cât şi Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Şi în Parlament, noua coaliţie PNL-PSD a produs nemulţumire, după alegerea Laurei Vicol ca preşedinte al comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Preşedintele USR Dacian Cioloş a cerut retragerea acesteia de la şefia comisiei.

Cioloş a numit-o pe Vicol ”avocata interlopilor”, spunând că ”este un afront inimaginabil la ideea de dreptate în România şi aduce în fruntea unei comisii care trebuie să coordoneze dezbaterile pe reforma legilor justiţiei un personaj care a susţinut desfiinţarea DNA şi întărirea Secţiei Speciale”.

PSD o susţine pe Laura Vicol. Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a fost întrebat, duminică, la Prima TV, despre numirea Laurei Vicol în funcţia de preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

”Cred că acolo doamna Vicol trebuie să demonstreze că face faţă la ceea ce înseamnă această funcţie şi asta se va vedea foarte repede (…) Haideţi să vedem cum face faţă la această funcţie. Vorbim de un avocat. Avocat era şi domnul Stelian Ion când apăra pe diverşi. E o meserie care te duce în situaţii care s-ar putea să nu fie cele mai confortabile”, a spus Grindeanu.