Șeful Huawei crede că designul lui Galaxy Fold este rău – Profit.ro
scris astăzi, 10:00 Într-o remarcă ce ar putea atrage indignarea celor de la Samsung, CEO-ul Huawei a declarat franc ce crede despre Galaxy Fold, iar părerea acestuia nu este una bună. Într-un interviu acordat publicației americane Business Insider, Richard Yu, șeful diviziei de telefonie a Huawei, a spus că, în opinia sa, formatul pe care Samsung l-a ales pentru primul său smartphone pliabil este pur și simplu rău. Yu a dezvăluit că Huawei a testat trei formate diferite pentru Mate X, primul smartphone pliabil al companiei pe care o conduce, înainte de a se decide asupra designului actual, care implică un ecran exterior pliabil de 8 inch. Executivul Huawei spune printre cele trei formate testate a fost și cel pe care îl folosește Galaxy Fold și că chiar el personal a decis să renunțe la acel format. CITEȘTE ȘI SRI: România, ținta unor atacuri cibernetice de amploare venite din spațiul estic “Două ecrane, unul extern și unui intern, face ca telefonul să fie foarte greu”, a spus CEO-ul Huawei referindu-se la formatul lui Galaxy Fold. În fapt, ambele formate au avantajele și dezavantajele lor. De exemplu, formatul ales de Huawei, cu un ecran extern, crește mult riscul de zgâriere al acestuia pe una sau ambele laturi din jurul mecanismului de pliere. Samsung și Huawei sunt primii mari producători care au anunțat că vor lansa anul acesta telefoane pliabile. Galaxy Fold va fi disponibil din 3 mai și va costa 1.980 de euro, iar Mate X va ajunge pe piață cândva în vara acestui an și va costa începând de la 2.300 de euro. Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind
Citeste stirea completa