0 comments

Șeful PSD Bihor a renunțat la mandatul de consilier județean după prima ședință de CJ. Ioan Mang va candida la parlamentare

by on 30 octombrie 2020
 

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi ales consilier în 27 septembrie, a renunţat la mandat după prima şedinţă a noului for judeţean.

“Având în vedere că sunt candidat la Parlamentul României şi pentru a mă putea ocupa mult mai bine de campania electorală, am decis să demisionez din Consiliul Judeţean, de la 1 noiembrie, şi să las locul următorului de pe listă şi să ne reprezinte în continuare în Consiliul Judeţean”, a declarat vineri, pentru Agerpres, Ioan Mang.

Potrivit acestuia, consilierul supleant va fi economista Ioana Bara, care va intra în comisia economică în locul lui Ioan Mang. În noul Consiliu Judeţean, dintre cei 34 de consilieri, 22 sunt din partea PNL, iar UDMR şi PSD au câte şase consilieri.

Liderul PSD Bihor deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, la Senat pe prima poziţie a PSD Bihor fiind Florian Bodog.