0 comments

Situația degenerează în Algeria. Manifestații puternice la Alger şi în alte oraşe împotriva unui al… – stiripesurse.ro

by on 3 martie 2019
 

Publicat: 21:16 Sursa foto: BBC Sute de studenţi au manifestat duminică la Alger şi în alte oraşe din Algeria împotriva unui al cincilea mandat al preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, al căruia dosar de candidatură la alegerile prezidenţiale de la 18 aprilie ar urma să fie depus în cursul zilei, relatează agenţiile internaţionale de presă, relatează agerpres.UPDATE2: Preşedintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, a dat publicităţii, duminică, o scrisoare adresată algerienilor, în care promite că în cazul în care va câştiga un nou mandat în luna aprilie va organiza apoi o conferinţă naţională independentă, iar aceasta va stabili o dată pentru alegeri prezidenţiale anticipate. La alegerile anticipate, el nu va candida, relatează news.ro“Organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate conform calendarului stabilit de conferinţa naţională independentă. Mă angajez să nu candidez la aceste alegeri care îmi vor asigura succesiunea în condiţii incontestabile de linişte, libertate şi transparenţă. Data acestor alegeri prezidenţiale anticipate va fi stabilită de conferinţa naţională”, se arată în scrisoarea lui Bouteflika, potrivit alg24.net.Vezi și: Traian Băsescu, replică spumoasă pentru Dragnea: ‘Daddy cheaună peste tot că ce rău e Iohannis’UPDATE1:Preşedintele Abdelaziz Bouteflika a depus duminică documentele oficiale pentru candidatura la un al cincilea mandat, au relatat mass-media algeriene, în ciuda protestelor masive împotriva unei astfel de decizii, în timp ce Ali Benflis, principalul adversar al şefului statului la alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2014, nu se va prezenta la scrutinul de la 18 aprilie, relatează AFP, DPA şi Reuters.___ ”Bouteflika, pleacă!”, au scandat circa o sută de studenţi, blocaţi de poliţie în apropierea Facultăţii Centrale, în plin centrul capitalei, potrivit corespondenţilor AFP.Citește și: Liviu Dragnea CRITICĂ procedura numirii procurorului-șef european: ‘Indiferent cine va fi ales va pleca cu un mare handicap’ Potrivit unui student la Jurnalism, sute de studenţi sunt blocaţi de poliţie în mai multe campusuri din oraş, în special în interiorul Facultăţii de
Citeste stirea completa