0 comments

Sorin Grindeanu, la audierile din comisiile de Transporturi: “Nu vreau să îmi iau angajamente măreţe în faţa dumneavoastră, dar vreau să îmi iau un angajament cât se poate de clar”

by on 24 noiembrie 2021
 

România va urma un planul investiţional de circa 73 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe următorii 10 ani, a declarat Sorin Grindeanu, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), la audierile din comisiile de specialitate din Parlament.

„Avem o strategie care a parcurs deja câţiva paşi, şi anume Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2020 -2030. Acest plan în acest moment a fost elaborat, trimis către Comisia Europeană şi se află încă în faza de negocieri, urmând ca până la sfârşitul anului acest plan investiţional pe următorii 10 ani să fie aprobat printr-o Hotărâre de Guvern”, a spus Grindeanu, care a precizat că acest plan, elaborat în 2020 la Ministerul Transporturilor, are un rol triplu legat de o prioritizare a investiţiilor, o actualizare a Master Planului General de Transport al României, fiind totodată un document cadru de referinţă pentru politicile relevante, potrivit Agerpres.

Planul investiţional are o valoare totală de aproape 73 de miliarde de euro, o parte din sumă urmând să vină de la bugetul statului, iar o parte să fie atrasă din fonduri europene.

Grindeanu a promis membrilor celor două comisii de specialitate că va veni în faţa lor pentru a discuta acest program, deoarece acest lucru nu s-a făcut în mandatul fostului ministru al Transporturilor.

„S-au cheltuit în aceşti ani zeci, dacă nu sute de milioane de euro, pentru hărţi, studii, desene, carioci etc., iar rezultatul îl vedem cu toţii. Nu vreau să îmi iau angajamente măreţe în faţa dumneavoastră pentru că nu cred că este potrivit să fac acest lucru, dar vreau să îmi iau un angajament cât se poate de clar şi care cred că era datoria, poate, a celor dinainte: cu acest plan investiţional să vin în faţa dvs. până la sfârşitul anului, înainte de a avea Hotărârea de Guvern, şi să îl discutăm, Este un program extrem de serios, care cred că trebuie discutat în aceste comisii”, a spus Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a primit miercuri aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reunite.

Planul investiţional are o valoare totală de aproape 73 de miliarde de euro, o parte din sumă urmând să vină de la bugetul statului, iar o parte să fie atrasă din fonduri europene.

Vezi și: