0 comments

Tablou impresionist estimat la 1,5 milioane de euro furat dintr-un muzeu din Franța, recuperat de la un ucrainean suspectat de crimă

by on 24 aprilie 2019
 

Un tablou al pictorului impresionist Paul Signac, estimat la 1,5 milioane de euro și care a fost furat dintr-un muzeu din Franța anul trecut, a fost recuperat de polițiștii ucraineni, potrivit apnews.com, scrie Mediafax.

Tabloul „Port de La Rochelle”, de Paul Signac, datând din 1915, a fost furat din Muzeul de Arte Frumoase din Nancy, Franța, în luna mai a anului trecut.

Capodopera a fost descoperită de polițiștii ucraineni în posesia unui bărbat care a fost arestat în Kiev, fiind suspectat că a ucis o persoană.

Oficialii au anunțat, într-o conferință de presă care a avut loc marți, la Kiev, că mai mulți ucraineni sunt suspectați că ar fi participat la jaful de la muzeul francez.

De asemenea, polițiștii cred că aceiași suspecți ar putea fi implicați în furtul unui tablou de Auguste Renoir, „Golfe, mer, falaises Vertes”, care a dispărut, în noiembrie anul trecut, de la casa de licitații Dorotheum din Viena, Austria, unde era expus. Trei suspecți au fost văzuți fugind atunci din clădire, transportând tabloul într-o pungă de cumpărături mare.