0 comments

Tabloul “Rondul de noapte” de Rembrandt, scos din ramă în vederea restaurării

by on 21 ianuarie 2022
 

Tabloul de mari dimensiuni „Rondul de noapte”, de Rembrandt, aflat în colecţia Rijksmuseum din Amsterdam, a fost scos miercuri din ramă pentru prima dată din 1975, ca parte dintr-un proiect de restaurare cu o durată de mai mulţi ani, scrie Agerpres citând Reuters.

Finalizată în 1642, pictura, care măsoară 3,8 metri x 4,5 metri şi cântăreşte 337 de kilograme, îl înfăţişează pe căpitanul unei miliţii orăşeneşti din Amsterdam care le ordonă oamenilor săi să acţioneze.

„Pentru prima dată în aproape 50 de ani, „Rondul de noapte” este cu faţa în jos”, a precizat directorul Rijksmuseum, Taco Dibbits, pentru publicaţia Nederlands Dagblad.

„E uimitor cât de mare este”, a mai spus el.

Pe o perioadă de trei luni, „Rondul de noapte” va fi instalat într-o nouă ramă din aluminiu, care va înlătura o parte din deformarea pânzei.

Restaurarea va fi realizată în spatele unor pereţi din sticlă aflaţi în galeria unde pictura este expusă de obicei, „Galeria de onoare”, care găzduieşte lucrări ale unor pictori olandezi din secolul al XVII-lea, perioadă supranumită Epoca de Aur.

Ca parte din proiectul de restaurare, pictura a fost fotografiată recent în scopul realizării unei versiuni digitale la rezoluţie înaltă – cea mai detaliată fotografie realizată vreodată a unei opere de artă, potrivit muzeului. Imaginea este disponibilă publicului pe site-ul Rijksmuseum.