0 comments

Teatrul Nottara își reia activitatea în sălile de spectacol, după șase luni de pauză

by on 7 septembrie 2020
 

​După de 6 luni în care activitatea a fost total întreruptă sau spectacolele s-au jucat doar în aer liber, în cadrul unei stagiuni estivale, Teatrul Nottara reia reprezentațiile în cele două săli din Bulevardul Magheru, potrivit Mediafax.



Primul spectacol programat la Sala Horia Lovinescu este Oglinda neagră, vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00. Montarea după texte de I.L.Caragiale este o poveste muzicală de Cristina Juncu, pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea. Protagoniști: Rareș Andrici, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguța Hariton, iar scenariul este semnat de Vlad Bălan și Cristina Juncu.

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 19.00, este programat, la Sala George Constantin, spectacolul Citadela, în regia Ligiei Ciornei.

Dumincă, 20 septembrie, de la ora 19.00, se joacă Thailanda de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara, montare semnată de Alexandru Jitea. Din distribuție fac parte: Andreea Măcelaru Șofron, Victoria Cociaș, Cristina Stoica Ivanciuc, iar scenografia este semnată de Ștefan Caragiu.

În 26 septembrie, la Sala Horia Lovinescu, avem Efecte colaterale. În distribuție: Alexandru Repan, Vlad Zamfirescu, Șerban Gomoi, Dan Bordeianu, Luminița Erga, Nadiana Sălăgean, Ioana Calotă, Laura Vasiliu, Diana Roman. Toate evenimentele se vor desfășura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.