0 comments

Teodorovici răspunde ironic ultimatumului lui Tăriceanu: M-a iertat Biserica pe mine, d-apăi ALDE să nu poată să mă ierte?!

by on 12 august 2019
 

​​Criticat de ALDE pentru rectificare, Eugen Teodorovici nu crede în ultimatumul dat de Călin Popescu Tăriceanu, ba chiar spune că și el a cerut în Guvern un plan de restructurare cu termen la finalul lui august, când PSD și ALDE vor vedea dacă sunt „gând la gând cu bucurie”.



Liderul ALDE i-a dat termen șefei PSD și a Guvernului ca până pe 20 august să vină cu un nou program de guvernare și o echipă restructurată la Palatul Victoria.

„Cred că îl face fiecare și vedem dacă este gând la gând cu bucurie. Cred că trebuie să fie un astfel de plan cu astfel de măsuri”, a spus Teodorovici. Întrebat dacă el crede că îl va ierta ALDE așa cum l-a iertat cu rectificarea care a fost aprobată de Guvern, ministrul de Finanțe a răspuns ironic: „M-a iertat Biserica pe mine, d-apăi ALDE să nu poată să mă ierte?!”.

El a comentat că cei de la ALDE nu au dat un ultimatum, ci „o dată corectă”, iar dacă el vorbește de 31 august, iar Tăriceanu de 20, e vorba tot de „finalul lui august”. „Pe mine ca ministru de Finanțe nu poate decât să mă bucure un astfel de plan”, a mai spus el.