0 comments

Termenul de depunere a candidaturilor pentru ASF, CNCD, ANRE, Consiliul Legislativ şi Curtea de Conturi, prelungit

by on 3 iunie 2020
 

Conducerea Parlamentului a decis miercuri prelungirea cu două săptămâni a termenului de depunere a candidaturilor pentru mai multe posturi din instituţii subordonate forului legislativ, după ce termenul acordat iniţial – 3 iunie – a expirat fără ca grupurile parlamentare să poată avansa propuneri, scrie Agerpres.

Decizia a fost luată de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În 26 mai, Birourile permanente au decis că plenul Parlamentului se va reuni în 17 iunie pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, CNCD, ANRE, Consiliul Legislativ şi Curtea de Conturi – instituţii subordonate forului legislativ.

Astfel, la CNCD urmează să fie numiţi 6 membri şi un membru pentru restul de mandat până în 2023, la ANRE – un vicepreşedinte şi doi membri, la Consiliul Legislativ – un preşedinte Secţie de drept public şi un preşedinte Secţie de drept privat.

La Curtea de Conturi vor fi numiţi un vicepreşedinte – Autoritatea de Audit – şi 5 membri, iar la ASF – un preşedinte pentru restul de mandat până în noiembrie 2023. Ulterior depunerii candidaturilor, propunerile pentru aceste posturi vor primi avize în comisiile de specialitate ale Parlamentului şi apoi plenul se va pronunţa, prin vot, asupra fiecărei candidaturi în parte.