0 comments

TNL anunță că se „delimitează în totalitate” de comportamentul liberalului acuzat de instigare la violență: Solicităm PNL Brașov să ia măsurile care se cuvin împotriva lui

by on 30 ianuarie 2022
 

Tineretul Național Liberal (TNL) transmite duminică, într-o postare pe Facebook, că se delimitează în totalitate de comportamentul liberalului Bogdan Pintilie – acuzat de instigare la violență asupra viceprimarului din Braşov Flavia Boghiu (USR) – și „condamnă ferm orice act de violență sau instigare la violență”.

„Organizația noastră nu agreează sub nicio formă asemenea manifestări, care contravin valorilor Tineretului Național Liberal. Astfel, solicităm PNL Brașov să ia măsurile care se cuvin împotriva domnului Pintilie – în calitate de organizație locală al cărui membru este și care are totodată atribuțiile statutare în sancționarea membrilor”, au mai transmis reprezentanții TNL în postare, încheiată cu hashtagul #așanu.

Primarul USR al municipiului Brașov, Allen Coliban, a atras atenția, duminică, că „într-o postare publică, un lider al tineretului liberal amenință o femeie cu bătaia”. „O face mârlănește, cu o nesimțire incalificabilă”, scrie edilul.

„La postarea domniei sale răspunde, de data asta pe șleau, un dezvoltator imobiliar dintre cei mai dubioși, îndemnând la repetarea a ceea ce au făcut, la Mogoșoaia, alți golani din politică”, mai spune Coliban.