0 comments

Trupa JazzyBIT deschide, la New York, secțiunea europeană a legendarului Blue Note Jazz Festival

by on 30 mai 2019
 

Trio-ul timișorean JazzyBIT, una dintre cele mai apreciate şi mai ascultate trupe românești de jazz, debutează la New York, în 1 iunie, în deschiderea European Sounds Series, secțiunea europeană a legendarului Blue Note Jazz Festival, reper al vibrantului cartier artistic Greenwich Village.

European Sounds Series se derulează sub egida asociației institutelor culturale europene EUNIC New York și va prezenta, pe tot parcursul lunii iunie, 11 trupe de jazz din 11 țări: România, Estonia, Spania, Olanda, Austria, Luxemburg, Franța, Malta, Germania, Lituania și Portugalia.

Potrivit ICR New York, pe lângă prezența în programul Blue Note Jazz Club, JazzyBIT va mai susține concerte și la Philadelphia (2 iunie, la South Jazz Club), New York (31 mai și 3 iunie, la Rockwood Club, respectiv, Nublu) și Boston (4 iunie la Schooler’s Club).

JazzyBIT este format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe) şi s-a format în anul 2012, lansând până acum două albume: „Touch the Sky” (2014) şi „Horizon” (2016). În 2013, JazzyBIT a câștigat premiul pentru debut al Fundației „Muzza” din București, iar în 2017, membrii grupului au fost desemnaţi de către Fundaţia Culturală Jazz Banat „muzicienii anului”. Trupa JazzyBIT a primit numeroase premii și distincții în România și în afara țării, concertând în nouă țări de pe două continente, în cadrul unora dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume.