0 comments

Ţucudean, declaraţii fără perdea: ”Voiai să te mint?” Cine la lăsat pe Camora fără banderolă şi de ce a jucat puţin în ultima vreme – Romania

by on 24 februarie 2019
 

George Ţucudean a fost introdus pe finalul meciului cu Poli Iaşi şi a reuşit să marcheze golul victoriei în prelungiri. Atacantul CFR-ului spune că a fost norocos. Ţucudean a vorbit şi despre situaţia de la club, unde conducerea a decis să-i ia banderola lui Camora şi i-a dat-o lui Deac. Ţucudean a jucat puţin în ultima vreme, iar în partida cu Poli Iaşi a intrat pe final, când scorul era 0-0. Internaţionalul român a marcat la scurt timp după ce a intrat, la ultima fază a meciului. Ţucudean spune că a fost norocos. Cât despre motivele pentru care a lipsit în ultima perioadă, Ţucudean spune că a fost răcit, deşi Alin Minteuan a declarat că atacantul are probleme la o coapsă: ”S-a întâmplat acum, nu ştiu când o să se mai întâmple. Mă bucur că am fost inspirat, am fost norocos. Mi-a venit mingea bine, acesta e fotbalul, se mai întâmplă să câştigi cu un om în minus. Am avut o răceală care a fost înainte de meciul cu Craiova, eu, împreună cu staff-ul, am decis să nu merg, pentru că nu avea rost, nu eram sută la sută. Apoi a fost şi meciul cu Mediaş, nu eram refăcut complet şi nu avea rost să forţez. A fost şi perioada în care în tot oraşul era nasol, gripă şi nu am avut chiar gripă, dar am fost destul de răcit. (Minteuan spunea că ai avut o problemă la coapsă). Am avut şi la coapsă, pe frigul acesta orice contact, la orice minge după care te întinzi poţi să faci o ruptură. Este imposibil să jucăm pe asemenea vreme. Ar trebui să avem condiţii mai bune, atât noi, cât şi cei de la Iaşi. Fiecare încearcă să facă cât mai bine, să aibă terenuri cât mai bune, dar nu avem ce
Citeste stirea completa