0 comments

UDMR intervine în scandalul brutarilor srilankezi din Harghita: “Nu putem accepta incitarea la ură”

by on 30 ianuarie 2020
 

UDMR a transmis, joi seara, că nu poate accepta incitarea la ură împotriva unor oameni de altă culoare sau care vorbesc altă limbă, cum sunt emigranții din Sri Lanka angajați brutari în Ditrău, județul Harghita, reprezentanții Uniunii făcând apel la calm.



Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a declarat joi, pentru Mediafax, că dezinformarea și incitarea la ură privind situația din comuna din Harghita trebuie oprite urgent.

„Brutarii din Ditrău sunt angajați legal și plătesc impozite după veniturile lor. Acești oameni muncesc și respectă legile României. Nu putem accepta incitarea la ură împotriva unor oameni de o altă culoare sau pentru simplul fapt că vorbesc o altă limbă. Cred că dezinformarea și incitarea la ură trebuie oprite urgent”, a spus Hegedus.

Aceasta a îndemnat la calm la Ditrău și a subliniat că liderii locali ai UDMR muncesc pentru a media situația.

Sătenii din Ditrău, județul Harghita, sunt supărați că o brutărie a angajat doi imigranți din Sri Lanka și se tem că aceștia vor crea probleme.



Primarul comunei Ditrău, Puskas Elemer, a declarat joi, pentru Mediafax, că sâmbătă va fi organizată o adunare populară în care lumea va putea să își spună punctul de vedere și se vor oferi toate explicațiile legate de prezența celor doi străini.

Puskas spune că brutăria a angajat doi oameni din Sri Lanka din cauza lipsei forței de muncă.

Firma are peste 90 de angajați, din care 18 sunt localnici, din Ditrău, iar restul din zonă, iar pentru că mai aveau nevoie de personal și nu găseau au adus doi oameni din Sri Lanka, cu acte, însă oamenii s-au arătat nemulțumiți deoarece i-au confundat pe cei doi cu imigranți ilegali și s-au temut că vor crea probleme.

CITEȘTE ȘI: