0 comments

Un oficial de la Casa Albă şi un consilier al lui Nancy Pelosi, ambii vaccinaţi, au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19

by on 20 iulie 2021
 

Un oficial de la Casa Albă şi un consilier al preşedintei Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, ambii vaccinaţi complet, au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19, scrie CNN.

Un reprezentant al Casei Albe a confirmat că personalul testat pozitiv nu s-a aflat în apropierea clădirii.

“Conform protocoalelor noastre riguroase pentru Covid-19, oficialul rămâne în afara Casei Albe până va primi rezultatul testului PCR. Unitatea medicală a Casei Albe a efectuat verificări şi a stabilit că persoana respectivă nu a intrat în contact cu alţi angajaţi principali. Persoana are simptome uşoare”, a afirmat reprezentatul Casei Albe.

“Casa Albă este pregătită pentru noi cazuri cu testări regulate. Reamintim că vaccinurile anti-Covid-19 sunt eficiente împotriva formelor severe ale bolii sau spitalizării. Îi dorim colegului nostru recuperare rapidă”.

Oficialul de la Casa Albă nu a avut recent niciun contact cu preşedintele Joe Biden, a afirmat un alt reprezentant al administraţiei.

Purtătoarea de cuvânt al Casei Albe Jen Psaki a precizat că au fost descoperite alte cazuri de Covid printre angajaţi ai Casei Albe, pe lângă cei anunţaţi anterior.

Şase parlamentari de Texas au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19 de vineri seară.