0 comments

Un presupus încărcător wireless de iPhone 12 apare într-un clip video – Mobilissimo.ro

by on 21 septembrie 2020
 

Cele mai noi zvonuri despre iPhone 12 au de-a face nu doar cu telefonul, ci şi cu un încărcător wireless nou pentru acest smartphone. Se pare că Apple ar pregăti un încărcător magnetic pentru terminal, iar un video al său (îl poți vedea aici) a apărut pe Internet. Aparent prezintă un prototip.

Avem de-a face cu un accesoriu cu design foarte simplu, cam de mărimea unei insigne mai mari sau a unui suport de pahar. Mai şocant e faptul că e foarte subţire acest dispozitiv şi are o deschidere în spate şi o structură metalică. Jos se găseşte un segment cu 9 pini pentru conectare ulterioară. Îmi amintesc că am văzut recent şi spatele carcasei unui iPhone 12 Pro Max ajuns pe web, care avea pe lângă decupajul pentru LiDAR şi o secţiune circulară mare unde s-ar afla mecanismul de încărcare wireless.

Acolo va fi integrată o bobină specială rotundă pentru încărcarea fără fir şi cu puţin noroc apare şi încărcarea inversă. Va suporta standardul Qi, ceea ce o face compatibilă cu majoritatea electronicelor de pe piaţă. Vă reamintesc că Apple nu a prezentat iPhone 12 la evenimentul său de pe 15 septembrie, dar se zvoneşte că acele 4 telefoane noi ar sosi pe 30 septembrie.

Speculațiile au apărut când utilizatorul Twitter Jenna Ezarik a descoperit că demo-ul de iPad de la evenimentul Apple de pe 15 a inclus o prezentare realizată cu Apple Pencil şi care avea “deadline 30 septembrie“. Am aflat deja din alte scăpări că seria iPhone 12 va fi disponibilă în magazine spre final de octombrie.

Vom avea 4 modele, două variante de iPhone 12 (12 şi 12 Max) şi două variante de iPhone 12 Pro (Pro şi Pro Max). Toate vor aduce 5G, ecrane OLED, bretoane mai mici, iar variantele Pro au şi refresh rate de 120 Hz şi LiDAR.


⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! 🙂

Citeste stirea completa