0 comments

Un prim aviz favorabil pentru legea de impozitare a pensiilor speciale: Și indemnizațiile foștilor președinți ar urma să fie taxate

by on 17 septembrie 2019
 

​Comisia de buget a Senatului a votat, marți, un raport de admitere, cu amendamente, pentru propunerea legislativă care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Printre amendamente este și includerea indemnizațiilor foștilor președinți la impozitarea specială.



Unul dintre amendamentele admise de Comisia de buget din Senat este cel al ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, inițiatorul acestui proiect, prin care este efectuată o corelare tehnică pentru a nu afecta pensia stabilită în baza principiului contributivității.

“Știți foarte bine sunt mai multe categorii (de pensii-n.red.), sunt sumele evidențiate. Se stabilesc foarte clar acele zone pentru care se aplică noul mecanism propus de noi. Azi am adus un amendament astfel încât să întărim încă o dată faptul că nu atinge această zonă de contributivitate, este foarte bine ca lumea să știe că nu se impozitează partea de contributivitate”, a declarat, marți, ministrul.

De asemenea, senatorii au votat și pentru ca indemnizațiile de peste 7.000 de lei ale șefilor de stat să fie impozitate. Amendamentul a fost înaintat de senatorul UDMR Tanczos Barna.

Propunerea legislativă prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.

Măsura făcea parte inițial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august. Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din “pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.