0 comments

Un proces învăluit în tăcere: cele mai importante edituri din România vs. Bookster, autodescris „Uber-ul” bibliotecilor publice

by on 5 noiembrie 2019
 

​O acțiune în instanță, fără precedent pentru piața de carte din România, se desfășoară pe tăcute la Tribunalul București. Zece dintre cele mai mari edituri împreună cu Asociația Editorilor din România au reclamat o firmă și o asociație, care operează Bookster, pentru „acțiune în concurența neloială”. Bookster este o bibliotecă activă de câțiva ani pe piață și care se descrie, în propriile prezentări, un „Uber, Spotify sau Airbnb” al bibliotecilor publice locale, cu zeci de mii de abonați. Niciuna dintre părți nu dorește să spună clar despre ce este vorba în proces, doar Bookster oferind Hotnews.ro informații despre activitatea sa. Nici instanța nu a permis HotNews.ro acces la dosar. Ce vizează acesta?

Info despre proces:

  • Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București pe 28 iunie 2019, având ca obiect „acțiune în concurența neloială”. Ca reclamanți figurează nu mai puțin de 10 edituri: Vremea, Curtea Veche, Publica, Nemira, Humanitas, RAO, Trei, ART, Polirom, Litera, la care se adaugă Asociația Editorilor din România (AER). Pârâte sunt entitățile care operează serviciul Bookster: Asociația Educație pentru Toți Copiii, Development Consulting SRL, Asociația Educație pentru Toți Copiii Sediu Ales și Development Consulting SRL Sediu Ales, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată.

Potrivit aceleiași surse, un prim termen a fost pe 16 octombrie, următorul fiind 11 noiembrie 2019.

  • Din informațiile HotNews.ro, nu există precedent pentru o astfel de acțiune în instanță a celor mai importante edituri de pe piața din România.

Din informațiile HotNews.ro, procesul are legatură cu cel puțin două aspecte – statutul de bibliotecă publică al Bookster, respectiv modelul de activitate al Bookster, raportat la regimul drepturilor de autor.

HotNews.ro a încercat să obțină informații detaliate și puncte de vedere de la mai mulți dintre șefii editurilor implicate, de la Asociația Editorilor (AER) și de fondatorul Bookster, Bogdan Georgescu. Primii nu au răspuns în niciun fel demersurilor HotNews.ro până luni, 4 noiembrie, când AER și o editură au transmis refuzul de a comenta (vezi mai jos). Bogdan Georgescu a fost singurul care a oferit, după amânări repetate, o serie de răspunsuri, evitând însă să spună tranșant despre ce este vorba în proces.

  • Întrebat dacă obiectul dosarului este modul în care Bookster își desfășoară activitatea, în relația cu diversele companii-client, sau calitatea de bibliotecă publică al Bookster, Bogdan Georgescu a răspuns: „Dosarul pleacă de la o neînțelegere care sperăm că va fi rezolvată printr-o comunicare mai bună între edituri și bibliotecile publice. Noi nu credem că bibliotecile publice concurează cu editurile, ci, din contra, ar trebui să aibă relații de parteneriat cu acestea.” Răspunsurile detaliate, mai jos

Luni, după ce HotNews.ro a revenit la adresa AER cu întrebări în baza răspunsurilor lui Bogdan Georgescu, atât AER, cât și editura Nemira prin ofițerul de relații publice, au transmis HotNews.ro un mesaj de refuz în a comenta „cu privire la chestiuni de fapt sau de drept relevante pentru judecarea acțiunii formulate”. Ele invită HotNews.ro să se „abțină de la publicarea unor analize și opinii cu privire la chestiuni litigioase în dosar” (n.red.: indiferent de invitația celor două entități, acesta nu este un articol de analiză sau opinie, ci este un articol informativ, ce prezintă date și fapte din surse preponderent publice, respectiv răspunsurile oferite de singura entitate care a oferit răspunsuri). Mesajul AER, identic cu al Nemira:

  • „Vă mulțumim pentru interesul arătat față de această acțiune. Întrebările din lunga listă pe care ne-ați transmis-o vizează aspecte concrete asupra cărora s-ar putea îndrepta analiza instanței de judecată învestite cu acțiunea pe care Asociația Editorilor din România și edituri membre au formulat-o împotriva Bookster. Nici Asociația Editorilor din România, nici editurile participante în acest demers judiciar nu doresc să comenteze cu privire la chestiuni de fapt sau de drept relevante pentru judecarea acțiunii formulate. La fel ca în orice litigiu dedus instanțelor judecătorești, trebuie evitată și în acest caz crearea unei presiuni publice asupra procesului de judecată, așa cum s-ar întâmpla dacă discuția cu privire la temeinicia cererii noastre sau cu privire la chestiuni supuse analizei instanței ar face obiectul unor materiale de presă. Recunoaștem și respectăm dreptul la informare cu privire la obiectul și natura demersului nostru judiciar. Văzând însă întrebările care ne-au fost transmise, întrebări care exced acestui cadru, ne vedem nevoiți să invităm Hotnews ca, în calitatea sa de instituție de presă, să se abțină de la publicarea unor analize și opinii cu privire la chestiuni litigioase în acest dosar, care ar putea contribui la crearea unei presiuni, în orice sens, asupra judecății în cauză. Vă rugăm să nu publicați răspunsul nostru de mai sus decât integral.”

La rândul său, Tribunalul București a respins de două ori cererile HotNews.ro de a consulta dosarul, inclusiv după ce HotNews.ro și-a expus punctul de vedere privind interesul public, cerut de Hotărârea CSM din septembrie referitoare la Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media.



Despre Bookster:

  • Bookster se prezintă ca bibliotecă publică, ceea ce presupune, potrivit Legii Bibliotecilor, să ofere acces gratuit la cărțile sale și că, pentru înființarea sa, este nevoie de un aviz de specialitate al Comisiei Naționale a Bibliotecilor și de o decizie de autorizare din partea Ministerului Culturii sau, după caz, a Ministerului Educației.

Bookster este o operațiune care se prezintă, pe propriul site, drept „prima bibliotecă publică modernă din România”. Din aceeași prezentare online, reiese că o țintă-cheie a activităților sale e formată din „peste 600 de companii de top” care „le oferă angajaților livrarea cărților de la biblioteca publică Bookster”. Modelul activitate: accesul la „cele mai bune cărți, articole, studii de caz și materiale video” este gratuit, dar „compania [compania-client – n.red.] plătește pentru transportul cărților împrumutate la birou”, „pe baza unui abonament plătit de companie cu prețuri începând de la 4 euro pe lună”.

  • Compania menționează următoarele cifre-cheie, pe propriul site (date fișate în dimineața zilei de luni, 4 noiembrie 2019): „884 companii, 73.570 de abonați, 2.950.131 împrumuturi, 95.069 cărți”. Este promovată mai degrabă oferta pentru companii, care pe site figurează deasupra ofertei pentru persoane fizice (acces gratuit, cu ridicare în persoană de la sediul bibliotecii).

Pe parcursul acestui an, Bookster a fost prezentat prin mai multe articole în presa de business, în care a fost descris drept un business de succes care și caută stabilitatea (Profit.ro), biblioteca pentru corporatiști (ZF), sau o afacere românească unică în lume, care nu e o reușită financiară, dar e o idee de succes (Digi24).

Pe de altă parte, în răspunsurile oferite HotNews.ro de co-fondatorul Bogdan Georgescu, Bookster insistă pe obiective sociale și afirmă că banii obținuți din serviciile de livrare merg spre astfel de servicii. Referitor la statutul de bibliotecă publică al Bookster, statut care, din informațiile HotNews.ro, este unul dintre aspectele vizate în procesul intentat de edituri, el spune că biblioteca este „autorizată de Ministerul Culturii in 2013”. El mai spune că Bookster plătește remunerații titularilor de drepturi de autor, pentru cărțile împrumutate. Și susține că operațiunea colaborează „cu multe edituri”.

În aceleași răspunsuri transmise HotNews.ro, Bookster se prezintă ca „o inovație în lumea bibliotecilor publice, așa cum au făcut și Uber, Spotify sau Airbnb în domeniile lor de activitate”. Răspunsul nu precizează în ce constă, mai precis, asemănarea cu servicii precum Uber sau Airbnb, reprezentanți de marcă ai sharing economy.

Ce susține Bookster despre propria activitate, în răspunsurile pentru HotNews.ro, în contextul dosarului ce are ca obiect „acțiune în concurența neloială”:

Prezentare generală:

  • „Asociatia Educatie pentru Toti Copiii a fost infiintata cu scopul de a creste nivelul de educatie din Romania. In acest scop, Asociatia a infiintat in 2013 biblioteca Bookster – o biblioteca publica de drept privat autorizata de Ministerul Culturii in 2013, conform legislatiei in vigoare si pe baza avizului favorabil al Bibliotecii Nationale a Romaniei. Prin platforma online prietenoasa, serviciul de livrare a cartilor si campaniile de incurajare a lecturii, Bookster este o inovatie in lumea bibliotecilor publice, asa cum au facut si Uber, Spotify sau Airbnb in domeniile lor de activitate.
  • Pe langa operarea bibliotecii publice Bookster, Asociatia mai desfasoara si multe alte activitati de incurajarea a lecturii in Romania, cum ar fi: Asociatia a echipat cu biblioteci pengtru copii 36 de scoli din localitati sarace din 9 judete (in total peste 16.000 de carti). Majoritatea acestor scoli erau in localitati unde nu exista nicio librarie sau biblioteca, astfel incat multi copii din familii cu venituri mici nu vazusera niciodata o carte de povesti. / Asociatia ofera gratuit serviciile de livrare a cartilor si campanii de incurajare a lecturii pentru numeroase organizatii non-profit (de exemplu, SOS Satele Copiilor, Hospice Casa Sperantei, Habitat for Humanity, Organizatia Studenteasca VIP, etc.). / Peste 2.000 de carti au ajuns in sistemul de biblioteci publice din Teleorman, datorita donatiei Asociatiei, prin intermediul proiectului Romania EduCaB, din care bibliotecile publice teleormanene fac parte din anul 2015. / Donatie de carti pentru copii pentru Biblioteca din Viscri, pentru proiectul Ora sa STIM, precum si pentru numeroase alte biblioteci si scoli din Romania.”
  • Pentru a-si finanta activitatile cu scop social, Asociatia Educatie pentru Toti Copiii ofera companiilor din Romania servicii de livrare a cartilor imprumutate de angajati, precum si campanii de incurajare a lecturii si dezvoltarii personale.”

La întrebarea dacă dosarul este legat de activitatea Bookster sau calitatea de bibliotecă publică, răspunsul evită să menționeze obiectul procesului:

  • „Dosarul pleaca de la o neintelegere care speram ca va fi rezolvata printr-o comunicare mai buna intre edituri si bibliotecile publice. Noi nu credem ca bibliotecile publice concureaza cu editurile, ci, din contra, ar trebui sa aiba relatii de parteneriat cu acestea.”

Despre modelul de activitate Bookster:

  • „Accesul la biblioteca publica Bookster este gratuit, orice persoana din Romania putand sa isi deschida un cont si sa imprumute gratuit orice carte. Pentru a-si finanta activitatile cu scop social, Asociatia ofera companiilor din Romania servicii de livrare a cartilor imprumutate de angajati, precum si campanii de incurajare a lecturii si dezvoltarii personale.”

Despre relația cu editurile și autorii de carte:

  • „Referitor la autori, desi nu este obligata prin lege in acest sens, biblioteca publica Bookster plateste benevol catre titularii drepturilor de autor o remuneratie pentru fiecare carte imprumutata de la biblioteca publica Bookster. Aceasta remuneratie, platita prin intermediul organismelor de gestiune colectiva acreditate (cu care Bookster a incheiat un protocol), este mult mai mare decat cea platita de bibliotecile publice in tarile vecine, cum ar fi Polonia, Cehia sau Ungaria. Biblioteca publica Bookster acorda o atentie deosebita autorilor romani si a promovat permanent si autorii tineri, de multe ori aflati la debut.
  • Colaboram foarte bine si cu multe edituri, pentru multe dintre acestea Bookster fiind unul dintre cei mai importanti clienti, dacă ne uităm la bugetul pe care il alocam achizitiei de carti in fiecare an. In cei 6 ani de activitate, biblioteca publica Bookster a cumparat peste 120.000 de carti, fie direct de la edituri, fie din librarii. Noi credem ca editurile si bibliotecile ar trebui sa aiba un scop comun, acela de a duce cartile mai aproape de oameni si de a creste nivelul de educatie din Romania.”

Despre autorizarea Bookster ca bibliotecă publică:

  • „Asociatia a fost infiintata cu scopul de a creste nivelul de educatie din Romania. In vederea indeplinirii acestui scop, Asociatia intreprinde un ansamblu de activitati diverse, din care face parte si infiintarea bibliotecii Bookster – o biblioteca publica de drept privat autorizata de Ministerul Culturii in 2013, pe baza avizului favorabil al Bibliotecii Nationale a Romaniei.”

Potrivit rezultatelor financiare publicate Ministerul Finanțelor, entitățile care operează Bookster au avut, în 2018, următoarele rezultate:

Asociația Educație pentru Toți Copiii Brașov

⦁ Venituri totale – 9.850.933 lei

⦁ Deficit/Pierdere – 99.940 lei

Development Consulting SRL

⦁ Cifra de afaceri netă 706.580 lei

⦁ Venituri totale – 1.347.563 lei

⦁ Profit net 472.766 lei