0 comments

UPDATE Lia Olguța Vasilescu și alți doi deputați PSD au votat pentru moțiunea prin care opoziția cerea demisia ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc UPDATE Vasilescu: Nu am votat pentru moțiune. Sistemul de vot a dat rateuri

by on 3 aprilie 2019
 

Trei deputați ai Partidului Social Democrat au votat, miercuri în favoarea moțiunii simple “Mandatul ministrului Cuc cu numărul trei, este unul de nota 3”, conform sistemului de vot electronic al Camerei Deputaților. UPDATE Lia Olguța Vasilescu susține că nu a votat pentru moțiunea simplă ci că de vină este că sistemul electronic care a avut erori tehnice.

“Nu, am votat pentru moțiune. Ați văzut că a dat rateuri toată ziua sistemul de vot. Cu siguranță a fost eroare. S-a blocat de mai multe ori sistemul de vot. Eu nu am altă explicație. Eu știu cum am votat”, a declarat Lia Olguța Vasilescu potrivit Mediafax.

Deputatul social-democrat crede că și ceilalți doi membri PSD care au fost întregistrați cu câte un vot pentru moțiune au votat împotriva acesteia. Totodată, politicianul PSD a declarat că din moment ce liderii grupurilor parlamentare nu au semnalat o eroare cu privire la acest vot, opțiunile deputaților au fost înregistrate de Camera Deputaților.

Pe sistemul electronic al Camerei Deputaților apare la votul pentru moțiunea de cenzură și opțiunea a trei deputați PSD: Lia Olguța Vasilescu, Nicușor Halici și Damian Florea.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, intitulată “Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3” şi iniţiată de PNL şi PMP, a fost respinsă, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 93 voturi pentru, 148 voturi contra şi 5 abţineri.