0 comments

UPDATE PSD și-a refăcut majoritatea la Senat/ Un alt senator își anunța înscrierea în PSD

by on 3 februarie 2020
 

UPDATE Senatorul independent Sorin Emanuel Botnariu și-a anunțat înscrierea în PSD la o jumătate de oră după ce colegul Eugen Gioancă își anunțase demisia din partid și înscrierea în PNL. Prin plecarea lui Gioacă, social – democrații pierduseră majoritatea în Senat dar, într-un interval de jumătate de oră, un alt senator și-a anunțat înscrierea în PSD. Prin recuperearea lui Botnariu, pesediștii au recâștigat controlul în Senat.

Emanuel Botnariu a fost ales senator pe listele PSD Ilfov și a demisionat din partid în 2018. Botnariu a activat ca senator nefiliat iar în ședința de plen de luni a anunțat că revine în PSD.

În debutul ședinței de plen senatorul PSD Eugen Gioancă și-a anunțat, demisia din partid și înscrierea în PNL. Prin demisia acestuia, PSD pierdea majoritatea la Senat având în prezent 68 de parlamentari. Pierderea majorității de către PSD intervenea în contextul în care Teodor Meleșcanu (numit de PSD) a demisionat din funcția de președinte al Senatului.

Senatorul Eugen Gioancă este înlocuitorul lui Claudiu Manda. Acesta a anunțat în plen că a trecut la grupul parlamentar PNL din Senat.

Tot în prima ședință de plen a senatorilor s-a oficializat și trecerea la PNL a senatorului Emanoil Savin, fost pesedist și finul lui Liviu Dragnea.