0 comments

USR, la 15 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană: Astăzi, partide şi politicieni extremişti încearcă să pună la îndoială locul României în UE

by on 1 ianuarie 2022
 

Reprezentanții Uniunii Salvaţi România (USR) au marcat împlinirea a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană printr-un mesaj în care atrag atenţia asupra ideilor anti-europene promovate de partide sau politicieni extremişti, scrie News.ro. „În faţa extremismului, avem datoria să apărăm Uniunea Europeană şi democraţia”, transmite USR.

Într-un mesaj postat pe Facebook, la 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, reprezentanţii USR amintesc că România a beneficiat de fonduri europene în valoare de 66 de miliarde de euro în cei 15 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană.

„În cei 15 ani, economia ţării s-a dublat, iar salariul mediu s-a triplat. Sunt doar o mică parte din avantajele pe care ni le-a adus Uniunea Europeană. În urmă cu 15 ani, am câştigat libertatea de a ne deplasa şi de a munci, de a avea acces la programele europene şi, cel mai important, garanţia democraţiei”, a scirs USR, sâmbătă seară, pe reţeaua de socializare

Oficialii formaţiunii atrag atenţia asupra acţiunilor extremiste anti-europene.

„Astăzi, partide şi politicieni extremişti încearcă să devieze România de la direcţia proeuropeană, încearcă să pună la îndoială locul României în UE. În faţa extremismului, avem datoria să apărăm Uniunea Europeană şi democraţia”, adaugă cei de la USR.