0 comments

VIDEO Cât va rezista USR-PLUS în coaliția cu PNL? Barna: Ideea că am accepta orice ca să fim la guvernare nu este pe masă / Îmi doresc să începem să funcționăm ca bărbați de stat și mai puțin ca puștani de stat

by on 12 aprilie 2021
 

​​Vicepremierul Dan Barna se declară optimist că actuala coaliție de guvernare va funcționa și în următorii trei ani și jumătate dacă rămâne în limitele programului de guvernare. „Ideea că am accepta orice ca să fim la guvernare nu este pe masă”, a precizat însă liderul USR-PLUS la HotNews LIVE. Barna a susținut că USR-PLUS și-a asumat să fie „partenerul fair” care oferă și asteaptă respect de la ceilalți colegi de coaliție.

„Suntem discreți în ieșiri publice, dar nu vreau să se interpreteze că spiritul nostru de colaborare este slăbiciune sau nepăsare”, a mai spus el.

Întrebat dacă PNL oferă același tip de respect, vicepremierul a răspuns: în unele măsuri da, în unele măsuri nu”.

Cât privește „îngrijorarea” cu care liberalii au spus că se uită către ministerele USR-PLUS, în special cel al Sănătății, Barna a replicat: „și eu privesc cu îngrijorare cum jandarmii sunt din ce în ce mai discreți”. Nemulțumirea sa sugerată este în cazul MAI, minister asumat de liberali.

De asemenea, o altă nemulțumire este cea legată de legea offshore. „Să spun de nemulțumirea cu offshore, că ne trage lumea de mânecă, mai facem ceva cu gazul ăla, nu se întâmplă nimic? (…) Este un subiect pe care îl aducem în dezbatere în fiecare săptămână, dar nu ieșim public”, a comentat el.

Întrebat dacă va rezista Coaliția în actuala formulă și în următorii trei ani și jumătate Barna a răspuns: „Eu sunt foarte optimist. Există suficient de multă rațiune în toți cei trei parteneri pentru a reuși să trecem peste aceste valuri de emoție, de supărări, de oportunism. Îmi doresc să începem să funcționăm ca bărbați de stat și mai puțin ca puștani de stat”.

Despre relația USR-PLUS cu PNL, de la minutul 35.00: