0 comments

VIDEO Tăriceanu, gafă în Senat: “În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică (…) nu am făcut niciodată vreo faptă legală”

by on 3 iunie 2019
 

Călin Popescu-Tăriceanu a făcut o gafă luni, în timpul dezbaterilor privind cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare, afirmând că în aproape 30 de ani de carieră politică nu a făcut „niciodată vreo faptă legală”.

„În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică, am fost pe rând deputat, ministru, prim ministru, președinte al Senatului și nu am făcut niciodată vreo faptă legală”, a spus Tăriceanu, la finalul discursului în care își pleda nevinovăția.

„Ceea ce vrea DNA astăzi să facă nu este să mă trimită în fața unei instanțe, pentru că ei știu că nu au dovezi în acest sens, ci să pună o pată pe întreaga mea carieră politică”, a mai spus șeful Senatului.

VIDEO (min 52)