0 comments

Vivo X50 devine oficial, alături de Vivo X50 Pro și X50 Pro+: cameră cu gimbal, senzor Samsung de 50 mpx + alte noutăți – Mobilissimo.ro

by on 2 iunie 2020
 

Vivo X50 a devenit oficială astăzi, drept o serie de 3 telefoane care inaugurează noi tehnologii foto/video. Pe de o parte avem noul senzor Samsung ISOCELL GN1 de 50 de megapixeli, apoi avem şi camere cu gimbal. Vivo X50 stabileşte şi el un record, fiind cel mai subţire telefon cu 5G de pe piaţă. Aflaţi detalii despre cele 3 handseturi mai jos.

Vivo X50

Vivo X5src

Începem cu Vivo X50, care nu vine cu gimbal la camera din spate, dar se remarcă prin design. Aşa cum am scris mai sus, e cel mai subţire telefon 5G şi vine cu un corp din sticlă şi metal, cu nuanţe arătoase de roz sau albastru cu gradient. Măsoară doar 7.49 mm în talie şi are procesor Snapdragon 765G, dar şi ecran AMOLED cu orificiu bulină pentru camera selfie.

Vivo X5src

Panoul ecranului este plat de această dată, faţă de celelalte două modele cu margini curbate. În spate avem o cameră de 48 MP, cu stabilizare optică, iar la interior o baterie de 4200 mAh cu încărcare la 33W. Iată cum arată lista sa completă de dotări:

  • Display: 6.56 inch, Super AMOLED, 2376 x 1080 pixeli, 90 Hz
  • Procesor: Snapdragon 765G
  • RAM: 8 GB RAM
  • Stocare: 128 GB/256 GB
  • Baterie: 4200 mAh, încărcare la 33W
  • Cameră selfie: 32 MP
  • Cameră spate: 48 MP + 8 MP (telephoto, zoom optic 3x) + 13 MP (Portrait, zoom optic 2x) + 8 MP (ultrawide)
  • Altele: 5G, dual SIM, jack audio, Bluetooth 5.0, port USB-C, cititor de amprente în ecran

Vivo X50 costă 440 de euro în varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare şi 494 de euro pentru cea cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Va sosi de pe 6 iunie pe negru, roz sau albastru.

Vivo X50 Pro

Vivo X5src Pro

Vivo X50 Pro este telefonul care se remarcă în tripletă, printr-o cameră cu gimbal în spate. Promite să stabilizeze mai bine imaginea decât orice alt model rival de pe piaţă. Senzorul principal al camerei foto din spate este un Sony IMX598, cu deschidere F/1.6. Sistemul gimbal foloseşte o tehnologie specială anti shake, care compensează mişcările utilizatorului şi terminalului. Ecranul este un OLED foarte curbat pe margini şi integrează un cititor de amprente.

Vivo X5src Pro

Avem şi procesor Snapdragon 765G aici şi modem 5G la pachet. Bateria de 4315 mAh se încarcă la 33W. Telefonul este inspirat de Vivo Apex 2020, care la rândul său propunea un gimbal. Sistemul de aici include “un mecanism limitator, suspensie cu două bile, obiectiv, motoraş cu bobină, dual S Type FPC Lines, rama magnetică şi protecţie“.

Iată specificatiile complete ale telefonului:

  • Display: 6.56 inch, Super AMOLED, 2376 x 1080 pixeli, HDR10+, 90 Hz
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 765G
  • RAM: 8 GB
  • Stocare: 128 GB/256 GB
  • Baterie: 4315 mAh, încărcare la 33W
  • Cameră selfie: 32 MP
  • Cameră spate: 48 MP (F/1.8) + 8 MP (periscop telephoto, zoom optic 5X) + 13 MP (Portrait, zoom optic 2x) + 8 MP (ultrawide)
  • Conectivitate: 4G, 5G, dual SIM, jack audio, WiFi 6, Bluetooth 5.0, GPS, NFC, USB-C
  • Altele: cititor de amprente optic în cran

Telefonul vine pe albastru închis şi deschis şi va costa 539 de euro în varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, dar şi 593 de euro în cea cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare.

Vivo X50 Pro+

Vivo X5src Pro+

Flagshipul real al seriei X50 este acest Vivo X50 Pro+. El este primul telefon de pe piaţa care inaugurează senzorul foto Samsung ISOCELL GN1 de 50 de megapixeli. Măsoară 1/1.3 inch şi combină tehnologiile ISOCELL şi Tetracell. Aduce şi pixel binning şi scoate cadre de 12.5 MP cu pixeli uriaşi de 2.4 microni. Există şi o funcţie specială “algoritm motion deblur” şi focalizare continuă, pentru a face capturile de noapte să arate foarte bine.

Vivo X5src Pro+

Avem şi un Super Night Mode şi un Astro Mode pentru captură de cer noaptea. În plus există şi o cameră periscopică cu zoom hibrid 60x, într-un ansamblu quad camera în spate. Se trece de la procesorul Snapdragon 765G al modelelor de mai sus la un Snapdragon 865 şi de la 8 GB RAM la 12 GB. Avem şi Android 10 cu Funtouch OS 10.5 peste. 

Iată lista sa completă de dotări:

  • Display: 6.56 inch, Super AMOLED, 2376 x 1080 pixeli, HDR10+, 120 Hz refresh rate
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 865
  • RAM: 8/12 GB
  • Stocare: 128/256 GB
  • Baterie: 4315 mAh, 44W încărcare
  • Cameră selfie: 32 MP
  • Cameră spate: 50 MP (Dual Pixel PDAF, F/1.7) + 8 MP (cameră periscop telephoto, stabilizare optică, zoom optic 5x) + 13 MP (camera Portrait, PDAF, zoom optic 2x) + 8 MP (ultrawide)
  • Altele: 5G, dual SIM, WiFi 6, GPS, NFC, jack audio

Faţă de celelalte modele, avem aici un material pe bază de piele de 0.5 mm grosime, care se simte plăcut la atingere şi mai premium. Vivo X50 Pro+ porneşte de la 630 de euro pentru varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare şi ajunge la 693 de euro pentru versiunea cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Cea cu 12 GB RAM şi 256 GB Stocare costă 756 euro. Acest model va sosi pe piaţă în iulie.

Citeste stirea completa