0 comments

Volume inspirate de corespondenţa dintre Pallady şi Matisse, romane de ficţiune şi poliţiste la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris

by on 18 martie 2019
 

A doua zi a la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris, ediţia a 39-a, a fost dedicată legăturilor dintre artă şi literatură, dintre cei importanţi artişti români Andrei Cădere şi Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady şi Henri Matisse. Spaţiul românesc a fost animat la fiecare lansare de carte şi dezbatere, publicul fiind unul select, format din critici de artă, scriitori, poeţi, artişti care au asistat la întâlniri, informeaza

ICR

.

La ora 13.30, la standul României a avut loc lansarea volumului „La civilisation des clairières”, de Alain Bouras, subtitlul cărţii fiind „Anchetă asupra civilizaţiei arborelui în România – Etnoecologie, tehnică şi simbol în pădurile din Carpaţi”.

Carpaţii reprezintă un păstrător de civilizaţie rurală în toată Europa: o cultură a arborelui şi a lemnului cu ritualuri strâns legate de cultura strămoşilor şi de cea a pământului, arta şi tehnicile sale. Arhaismele cele mai uimitoare au fost observate, descrise şi fotografiate de autor între 1976 şi 2010. Lucrarea prezintă, urmând metoda antropologică, cele două momente ale unui cuplu cultural: tehnologia şi simbolul.

Aceste date naţionale sunt plasate în mod normal în comparaţie cu alte fenomene culturale, punând în evidenţă această „mare civilizaţie ţărănească europeană”.

Autorul a studiat Sânzienele, arhaismele culturale, cultul arborelui, al lemnului. Bouras face, în tomul său impresionant, o reverenţă pădurii, cea care protejează, hrăneşte comunitatea prin modul în care îngrijită. „Muma Pădurii este o figură românească. Este Artemis, este zeiţa care veghează asupra pădurii”, spune el.

Satele descrise, copiii care ajung să trăiască graţie pădurii. „Satul comunitar este împărţit în gospodărie – ferma agricolă, care conţine o familie în general, care e privată, care are o dimensiune religioasă -, şi islazul, terenul comunal care aparţine tuturor, ce cuprinde pădurea. Aceste două spaţii constituie satul comunitar pe care îl găsim în toată Europa”.

Ali-Alain Bouras, doctor în antropologie la EHESS (L’École des hautes études en sciences sociales), conduce un studiu despre ţărănimea europeană din diferite ţări din fostul bloc din Est. Din 1976, el lucrează pe etnoecologia lemnului şi a pădurii din parcurile naturale, din muzee şi din centrele de cercetare regionale.

Publicul a asistat de la ora 15.00, la standul României J120 de la Porte de Versailles, unde a avut loc o dezbatere în jurul volumului „Après Cadere”, apărut la editura Transignum. Invitaţi la discuţie au fost Wanda Mihuleac, Alain Snyers, Paul Ardenne, Doina Lemny şi Ioana Tomşa.

„Am reluat toiagul colorat, abstract şi am pus cuvinte pe acesta. A fost o muncă contextuală şi textuală în aceeaşi măsură”, a spus Wanda Mihuleac.

„Pentru a-l simplifica pe Cădere, el este un artist care a început ca sculptor şi care, la un moment dat a luat toiagul, şi l-a pus pe umăr şi a început să se plimbe. Peste tot pe unde mergea el, acolo era o expoziţie. De exemplu, mergea la brutar, cumpăra pâine, îşi punea toiagul pe umăr şi îi spunea: „acum fac o expoziţie”.

Este o întreagă simbolică în jurul acestui toiag al lui Andrei Cădere, au afirmat criticii de artă invitaţi la discuţie.

Doina Lemny, conservator la Centrul Cultural „Georges-Pompidou”, a completat: „Gestul lui Cădere de a-şi purta opera, de a realiza o operă portativă, m-a făcut să reflectez la artistul de care mă ocup de mai mult de 25 de ani, la Brâncuşi. Evoc în textul meu farsa pe care Cădere o face la Dokumenta, în 1972, după ce a fost invitat de Harald Zeman să reia drumul pe jos precum a făcut Brâncuşi în 1934 la Paris. Cădere a vrut să se detaşeze de ceea ce a făcut Brâncuşi, acceptă, dar înşeală. El trimite cărţi poştale de pe traseu şi merge cu trenul, acesta fiind manifestul lui contra instituţionalismului, al galeriilor de artă în care eşti acceptat sau nu”.

Andrei Cădere este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai artei conceptuale mondiale. S-a născut în Polonia, la 20 mai 1934, şi a crescut în România înainte de a emigra la Paris în 1967.

Ca fiu al unui proeminent diplomat român, Andrei Cădere a suferit în primele decenii comuniste o existență marginală, sub supravegherea Securității. A emigrat în Franța în 1967 și, după mai mulți ani de căutări, a devenit o figură memorabilă a scenei culturale pariziene și nu numai.

Este cunoscut în special pentru „toiagele din lemn rotunde” (1973), batoane compuse din unităţi cilindrice din lemn colorat, al căror diametru este egal cu lungimea, care sunt asamblate supă un sistem de permutare matematic ce include mereu o eroare şi conferă fiecărei bare singularitate. Prin lucrările sale, Cădere a spart barierele tradiţionale dintre pictură şi sculptură, definind practica sa artistică de “pictură fără sfârşit”. El s-a impus drept unul dintre cei mai originali artiști conceptuali și performativi din arta contemporană. A murit în 1978.

De la ora 16.30, Doina Lemny şi Sophie Brocas au discutat despre artă şi literatură în cadrul unei dezbateri animate despre cel mai recent roman al lui Sophie Brocas – „Le Baiser”, inspirat din sculptura lui Brâncuşi instalată în cimitirul Montparnasse şi care face obiectul unei dispute între statul francez şi moştenitorii Tatianei Raduskaia.

Povestea romanului are în centru două femei: Camille şi Tania. Camille şi-a exersat întotdeauna meseria de avocat cu seriozitate, daar fără pasiune. Până în ziua în care i s-a încredinţat un caz neobişnuit: să identifice proprietarul unei sculpturi a lui Brâncuşi, „Le Baiser”, sigilată pe un mormânt al unei necunoscute din cimitirul Montparnasse. Pentru a determina cui aparţine această operă, ea va trebui să urmărească destinul unei tinere rusoaice exilate care găseşte refugiu la Paris în 1910. Ruptă de familia sa, Tania se apropie de avangarda artistică şi îl întâlneşte pe sculptorul român Constantin Brâncuşi. Împreună cu el ea descoperă viaţa boemă. 100 de ani mai târziu, a elucida motivele morţii ei devine pentru Camille o luptă personală: să recapete demnitatea unei femei libere, ostracizată pe nedrept de societate. Cu acest portret vibrant al celor două femei în căutare de justiţie şi independenţă, “Le Baiser” pune în dezbatere de asemenea statutul operelor de artă, eterne proprietăţi destinate vânzării, ce reprezintă totodată patrimoniu comun al umanităţii.

„Sophie Brocas inventează jurnalul Tatianei, în care evocă dragostea ei pentru Brâncuşi. Este minunată cartea”, spune Doina Lemny, caracterizând măiestria autoarei drept o „artă de a reface ambianţa unei epoci”.

„Despre Tatiana nu ştim aproape nimic. Este o tânără ucrainiană care a venit la Paris şi s-a sinucis. Nu ştim de ce s-a sinucis. Aveam nevoie să-i inventez o viaţă acestei tinere. Am vrut să restitui în 1910 povestea unei tinere care venea la Paris pentru a studia medicina. Am citit cărţi despre atmosfera din Paris în anii 1910, 1912. Am căutat, citind, elemente de culoare, de decor, şi am inventat o viaţă Taniei, care descoperă intensitatea primelor sentimente. Ea va descoperi Parisul, care este un oraş liber, mediile muncitorilor, feministele americane care o vor fascina total, şi arta modernă prin Brâncuşi”, a spus autoarea.

Criticul de artă Doina Lemny consideră că acest roman „merită să fie tradus în română, românii merită să se bucure de o astfel de carte. „Dacă veţi cumpăra cartea, mă voi simţi emoţionată, şi chiar dacă nu o veţi face, mergeţi la atelierul lui Brâncuşi pentru a vă umple de bucurie!”, a fost îndemnul lui Sophie Brocas pentru public.

De la ora 17.00, la aceeaşi masă rotundă s-a discutat despre corespondenţa dintre doi mari artişti prieteni – Henri Matisse şi Theodor Pallady – sursă pentru capodopera „La blouse roumaine”. Discuţia a fost moderată de Colin Lemoine.

„Acum, în Franţa, există moda publicării colecţiilor epistolare (…). Scrisorile lor sunt pasionante, scurte, unele nu au răspuns…”, a explicat George Banu. „Pallady îi scrie lui Matisse într-o scrisoare: Sunt dezamăgit că ai acceptat să ilustrezi, să desenezi prostiile lui Tzara”. „Îmi place când un artist spune adevărul”, este de părerea cristicului George Banu.

Din epistolele pe care şi le-au adresat unul altuia reiese faptul că Matisse era într-o situaţie privilegiată, era în Franţa, la Nisa, avea toate condiţiile, în timp ce Pallady se simţea prizonier, deprimat, în propria ţară. Matisse are o continuitate în munca lui, el face cercetări despre culoare, în timp ce Pallady se dedică desenului”, a precizat Doina Lemny.

„Pallady este Matisse pentru români”, a concluzionat Doina Lemny, care a subliniat că lui Theodor Pallady i-au fost organizate expoziţii, i s-a acordat titlul de artist emerit. „Este foarte cunoscut în România” şi ar merita o expoziţie la Paris.

La ora 18.30, la Salonul de Carte, la Scena Polar, a avut loc o întâlnire-dezbatere cu doi scriitori români de romane poliţiste, Lucian Dragoş Bogdan, scriitor al editurii Tritonic, care a fost însoţit de editorul său, Bogdan Hrib. El s-a întâlnit cu Jacky Schwartzmann, scriitor francez de romane poliţiste. Împreună, scriu un roman care se numeşte „Le Coffre” (Lada), care va apărea în iunie în România, în toamnă în Franţa, totul fiind o punere în scenă de către Quais du Polar, mare festival de romane poliţiste din Franţa. Anul acesta, în colaborare cu Quais du Polar, Institutul Cultural Român a organizat întâlnirea, prima de acest gen cu scriitori de romane poliţiste din România. Este prima dată când Franţa are o scenă Polar. Manifestarea are loc în cadrul Sezonului Franţa-România 2019.

Participarea României la Livre Paris se identifică de 11 ani cu ICR şi este un prilej de a oferi publicului francez și românilor din Franța noutățile editoriale românești, prezentări de carte, dezbateri.

Livre Paris celebrează bogăţia şi diversitatea patrimoniului literar european, precum şi rolul scriitorilor şi gânditorilor în construcţia unei Europe deschise. Ediţia 2019 face excepţie de la tradiţia salonului de a avea în fiecare an o ţară invitată de onoare, pentru a celebra în premieră un continent: Europa.

Salon du Livre, care anul acesta va avea loc la Porte de Versailles, a fost creat în 1981, iar din 2016 a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial: agenţi literari, editori, tipografi, producători de carte electronică, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din circa 100 de ţări, care însumează 1.200 de expozanți şi 35.000 de autori, dar și publicului larg, bucurându-se de o maximă vizibilitate în media franceză și având anul acesta 180.000 de vizitatori.

Institutul Cultural Român (ICR), autoritate administrativă autonomă, potrivit Legii 356/2003, inițiază, organizează și dezvoltă capacități asociative, de mobilizare și convergență în jurul unor proiecte culturale de interes național. Activitatea ICR antrenează și include, sub diferite forme, personalități de prestigiu (…), instituționalizând un parteneriat activ cu societatea civilă, pentru realizarea de acțiuni și de evenimente în spiritul european al comunicării culturale. ICR are ca scop reprezentarea, promovarea și protejarea culturii și civilizației naționale în țară și în străinătate.