0 comments

webPR: Alin Vaida, directorul Jazz in the Park: După pandemia asta ar trebui să învățăm să apreciem mult mai tare efemeritatea

by on 22 octombrie 2020
 

​’’Am descoperit că sunt mult mai vulnerabil decât credeam’’, spune Alin Vaida, directorul asociației Fapte din Cluj-Napoca, după zece luni trecute din 2020. El și echipa sa organizează de câțiva ani festivalul Jazz in the Park (care a câștigat anul trecut titlul de ’’Best Small Festival’’ la European Festival Awards), turneul de pian Classic Unlimited și Art in the Street și programul de încurajare a artei stradale performative, iar în acest an s-au încăpățânat să păstreze măcar un iz de normalitate. Ca urmare, nu au renunțat la niciunul dintre cele trei proiecte culturale: le-au regândit, le-au restrâns și le-au adaptat, dar le-au dus până la capăt.

Anul acesta, cu toate condițiile vitrege în care a activat industria evenimentelor, ai avut ambiția de a duce la bun sfârșit toate cele trei proiecte culturale ample pe care le realizezi an de an: Jazz in the Park, Classic Unlimited și Art in the Street. Cum a fost tot acest drum pe care l-ai parcurs?

Alin Vaida: A fost ciudat tare. A fost un carusel de sentimente pozitive și negative deopotrivă. Mă simt mult mai obosit decât după 2019, care a fost anul în care proiectele de care mă ocup au avut cea mai mare amplitudine. Și am vizibil mai multe fire albe.

Mă bucur tare că am reușit să livrăm ceva. Mă bucur că nu am întrerupt activitatea, că am avut curaj și determinare și, la nivel de provocare, cred că am demonstrat că avem niște abilități și o putere de adaptare fantastică. Dar nu mă bucur neapărat de ce-a ieșit.

Ce-am făcut sub numele Jazz in the Park mi s-a părut elegant, finuț. Mi s-a părut potrivită adaptarea pe care am reușit s-o facem sub acest nume. Și am descoperit niște aspecte noi despre festivalul nostru: faptul că are puterea de a vinde bilete, că are o comunitate mult mai loială decât credeam. Dar a fost mult mai mic decât în 2019. Jazz in the Park genera niște sentimente, făcea o zarvă, era festivalul celor care nu se regăsesc în alte festivaluri. Anul acesta a fost doar un exemplu de determinare. Bun și ăsta, până la urmă.



Alin Vaida

Art in the Street a fost măcelărit. Sincer, conceptul pe care l-am pregătit pentru acest proiect la începutul anului este unul din cele mai smart lucruri pe care le-am gândit în evenimente. Și am fost foarte aproape să arătăm ceva. Dar, cu două zile înainte de eveniment, a venit de la Guvern hotărârea FOARTE discutabilă care a interzis pentru două săptămâni evenimentele în aer liber. Sigur, am reușit să ne adaptăm, dar câteodată scopul nu este doar să termini cursa. Nu simt că am făcut ce ne-am propus și sunt foarte frustrat din cauza asta. Însă viața merge înainte și vom avea timp să repetăm ca lumea acest proiect.

Art in the Street 2020

Cred că singurul proiect care a ieșit aproape ”ca de obicei” a fost Classic Unlimited. Fiind un proiect mic, ne-am putut juca ușor cu el. Dar a fost al naibii de greu. Aveam livrat opt concerte, iar pe șase le-am replanificat sau reprogramat. Practic, doar două concerte au ieșit conform planului inițial. Am lucrat de pe o zi pe alta. Să fii tot timpul concentrat și pregătit să schimbi ceva în evenimente e foarte apăsător.

A fost greu.

Classic Unlimited 2020

Dacă ar fi să iei de la început organizarea acestor proiecte, ai face lucrurile diferit sau nu? Dacă da, ce ai face altfel?

A.V.: Nu știu ce aș schimba. Practic, răspunsul la întrebarea aceasta o să-l aflăm împreună în 2021. Dar, ce pot să zic, este că echipa mea a fost fantastică și, deși vedeam că le e greu și că e era confuzant tot contextul, s-au adaptat incredibil toți. Au lăsat supărarea acasă, iar la birou am avut acel cinism necesar să iei situația așa cum e și să faci ce-i mai bun din ea. Și le mulțumesc că au fost ei tari în momentele în care eu am fost mai slab sau obosit.

În ce fel crezi că a schimbat această perioadă raportarea oamenilor la festivaluri și la concerte?

A.V.: E greu de zis ceva general aici. Pe de o parte, se simte clar o reticență în a mai merge la evenimente sau la restaurant sau orice alte practici sociale pe care noi le aveam în comunitate. Pe de altă parte, există și acel segment de oameni care sfidează încontinuu regulile: unii din inconștiență, alții că nu mai rezistă. Dar cu siguranță ne vom reveni mental mult mai târziu decât ne vom reveni „fizic” după acest virus. Fiindcă nu este vaccin pentru frică și reticență.

Cum ai simțit tranziția de la un festival în care oamenii stăteau umăr la umăr, dansau, se îmbrățișau la un festival în care stau pe scaune, la distanță regulamentară și poartă măști? Cum te-a marcat emoțional toată această schimbare?

A.V.: A fost foarte ciudat. Am avut ocazia în proiectele noastre să urc pe scenă și să vorbesc în fața lumii. Eu sunt dezinvolt, vorbesc liber, fac glume. Câteodată le nimeresc și oamenii mai râd. Acum, din cauza măștilor, le puteam vedea doar ochi. Și e ciudat. Nu știi dacă lumea te ascultă sau nu. Însă a fost un fapt pe care l-am luat ca atare. Și ne-am bucurat că, orice am făcut anul acesta, a fost plin – în limitele legii. Înseamnă că lumea și-a dorit să fie acolo și avea nevoie de experiența propusă de noi.

Chiar povesteam în perioada asta cu un prieten despre faptul că, în cărțile de istorie, poți citi rezumate despre marile evenimente sau calamități ale lumii scrise concis și cu rezultatele finale prezentate. Dar nimeni nu te pregătește să le trăiești în viața de zi cu zi. Probabil așa va fi și cu pandemia asta. Nepoții noștri vor citi o pagină despre ea pe internet: vor vedea cât a durat și câți oameni au suferit, dar nu vor avea unde citi micile detalii care acum ne fac nouă viața grea.

Dar nimic nu m-a marcat emoțional mai tare decât faptul că, în doar câteva luni, tot ce aveam, toate proiectele, firma, toate lucrurile la care am muncim de ani de zile și-au pierdut parte mare din valoare. E un sentiment de neputință copleșitor. Însă ce simt este că el poate fi transformat într-un sentiment eliberator. Până la urmă, după pandemia asta ar trebui să învățăm să apreciem mult mai tare efemeritatea.

Care au fost principalele probleme pe care le-ați întâmpinat în tot acest timp și cum le-ați rezolvat?

A.V.: E greu să pui degetul pe niște probleme. Situația în sine e principala problemă. Practic, s-au schimbat regulile jocului și a trebuit să învățăm într-un timp scurt noile reguli și să le implementăm corect. Am avut bugete mult mai mici, mai puțin acces la resurse și imposibilitatea de a planifica pe termen prea lung ceva. Avantajul în această perioadă era că nimeni nu mai avea așteptări de la tine. Dacă reușeai să faci, deja era suficient. Și nu am rezolvat această problemă. Am mers doar înainte.



Alin Vaida

Care a fost relația cu autoritățile locale și naționale pe parcursul pandemiei? Cât de mult v-au fost de ajutor și în ce măsură v-au încurcat?

A.V.: Nu vreau să comentez prea mult asta, fiindcă risc să zic ceva neconstructiv sau degeaba. Fiindcă e clar că parte mare din oamenii care reprezintă autoritățile publice se confruntă cu cea mai mare problemă din cariera lor. Și degeaba punctez ce nu fac bine acum, fiindcă nu despre aia e vorba. E vorba că pandemia asta ne-a arătat că avem un sistem prost în spate și că el trebuie schimbat pe viitor, dacă vrem să ne fie mai bine sau să evoluăm ca țară. Adică dacă Clujul are 16 inspectori la DSP care răspund de tot județul, ce să zic? Să reproșez că nu am avut o relație bună cu ei sau să mă crucesc că oamenii ăia rezistă de 8 luni? Care ar fi schimbarea necesară: să fiu eu băgat mai bine în seamă de cei 16 sau să mai angajeze statul încă 50? Ziceți voi.

Repet ce am mai declarat și cu alte ocazii: tot ce a făcut pandemia asta a fost să scoată în evidență punctele slabe, punctele vulnerabile. De pierdut ceva tot pierdem. Putem vedea cu ochiul liber că mai toate țările din Europa trec prin situații similare cu noi, indiferent de măsurile luate. Însă dacă nu învățăm nimic din ea, atunci suntem înfrânți. Și tare mă tem că nu o să învățăm, dacă există în continuare corupție și incompetență în funcțiile de sus.

Aș fi ok să nu primesc niciun ajutor de la stat, nimic, dacă schimbăm sistemul. Dacă devenim mai buni.

Ca să închei acest răspuns pe un ton pozitiv, mulțumim Primăriei din Cluj-Napoca. A fost printre singurele primării din țară care și-a menținut programul de finanțări nerambursabile și asta ne-a făcut să nu murim.

Ce măsuri crezi că ar trebui să ia instituțiile statului pentru ca industria în care voi activați să-și revină din această situație dificilă?

A.V.: Încerc să răspund aici cinic și punctual. Trei mari lucruri trebuie făcute:

• Scheme de ajutor de stat pentru organizatorii de evenimente și pentru întreg sectorul cultural. Zic ’’scheme’’ fiindcă trebuie minimum două: una de compensare pentru ce s-a pierdut anul acesta și una de încurajare a reluării activității pentru mulți în 2021/2022.

• Predictibilitate. Un plan mai bun, mai coerent, mai clar, în baza căruia să se poată organiza evenimente. Un plan în care să se țină cont de inputul organizatorilor și de cei care trebuie să-și asume responsabilitatea, cu colaborare clară între organizatori și autoritățile care ar trebui să-i monitorizeze.

• Schimbată din temelii definiția culturii în România. Iertați-mi cuvântul, dar avem o viziune primitivă cu privire la ce înseamnă sectorul cultural în țară. În primul rând, nici măcar nu-i știm dimensiunea reală. Fiindcă dacă o știam, am fi putut calcula real cât de mulți oameni sunt implicați și cât de mare e pierderea. Cred că ar trebui să dăm o însemnătate mult mai mare culturii. Cultura înseamnă mai mult decât recreație. Cultura e esențială într-o comunitate, la fel cum e educația sau sistemul de sănătate. Nu o poți da deoparte doar așa.

La primele două se lucrează deja, ceea ce mă bucură. Însă, repet, șansa noastră de a termina lupta cu pandemia victorioși este dacă schimbăm ceva după ce ea trece. O datorăm celor ce nu mai sunt, celor ce au suferit și tuturor celor ce-au pierdut ceva.

Care crezi că sunt lecțiile pe care 2020 ți le-a dat?

A.V.: Am învățat că efemeritatea e frumoasă, am învățat că pot trăi cu mai puține, am descoperit că iubesc ce fac mult mai tare decât credeam și am descoperit că sunt mult mai vulnerabil decât credeam. Practic, am pierdut la toate aspectele la care credeam că sunt „tare” și am descoperit niște lucruri speciale la care nu mă gândeam până acum.

Dacă 2020 se repetă la anul, ce vei face?

A.V.: Noi mergem înainte cu gândul că probabil se repetă. Și planul este să fim mai bine pregătiți și să ne ducem mai departe munca într-un fel sau altul. În momentele grele arta iese la lucru și asta trebuie să facem și noi. Doar că, spre deosebire de 2020, o să avem șansa să ne pregătim mai bine.