0 comments

Zece lucruri pe care le-am aflat la prezentarea The Future of Gaming a celor de la PlayStation – Adevărul

by on 12 iunie 2020
 

– Se pare că Rockstar vrea să ne jucăm GTA V şi pe noua generaţie de console. În 2021, acesta va fi disponibil pe PS5, cu grafică îmbunătăţită, bineînţeles. Nu doar atât, dar GTA Online va fi disponibil gratuit pentru cei care vor deţine noua consolă, şi cei care au deja jocul pe PS4 vor primi recompense în joc în fiecare lună până la lansarea sa pe PS5.

– Spider-Man 2 tocmai a devenit unul dintre cele mai importante jocuri din istoria Sony. Acesta va fi disponibil la sfârşitul acestui an, cel mai probabil lansat alături de noua consolă şi îi va pune pe jucători în pielea lui Miles Morales, introdus deja în titlul anterior. Nu se ştie dacă acesta va fi o continuare directă a poveştii din primul joc sau un titlu standalone, însă cu siguranţă vom avea mai multe detalii în lunile următoare.

– Nu lipseşte nici Gran Turismo 7, după cum sugerau şi zvonurile. Deşi nu au dezvăluit încă o dată de lansare pentru următorul titlu din seria Gran Turismo, ne putem aştepta ca şi acesta să fie disponibil odată cu lansarea noii console.

– Seria jocurilor exclusive a continuat cu prezentarea noului titlu din seria Ratchet & Clank, o altă franciză de succes disponibilă numai pe PlayStation. Rift Apart, noul joc din serie, a avut o prezentare de câteva minute, care a conţinut şi o bucată bună de gameplay.

– Am văzut şi o foarte scurtă secvenţă din Project Athia, noul joc al celor de la Square Enix, care este ”designed for PlayStation 5”. Alte jocuri prezentate au fost Stray, unde se pare că vei avea ocazia să intri în pielea unei pisici, disponibil din 2021, dar şi Sackboy: A Big Adventure, un joc care îl are în prim plan pe personajul din seria Little Big Planet.

– Unul dintre cele mai interesante jocuri prezentate a fost Returnal, un action/thriller cu elemente horror, cu un concept care pare asemănător cu cel pe care l-am mai văzut foarte des în filme în ultima perioadă, precum Edge of Tomorrow sau Happy Death Day. Practic, de fiecare dată când personajul principal va muri, ea va reveni la viaţă într-o lume complet nouă, cu un mediu înconjurător diferit şi poate chiar şi inamici diferiţi. Acelaşi concept îl adoptă şi Deathloop, un joc prezentat de Bethesda şi realizat de studiourile Arkane Lyon.

– Din nefericire, Battle Royale-urile vor fi prezenta şi pe noua generaţie de console. Ne-a confirmat asta trailer-ul pentru Destruction Allstars, care a părut să fie cel mai slab joc dintre cele prezentate.

Imagine din Kena: Bridge of Spirits. Foto: PlayStation/YouTube.

– La capitolul ”jocuri cu o atmosferă superbă” s-au prezentat Kena: Bridge of Spirits şi Ghostwire: Tokyo, deşi ambele au teme extrem de diferite. Dacă primul pare un joc pentru întreaga familie, într-o lume extrem de colorată şi interesantă, cel de-al doilea va avea elemente supranaturale şi va permite jucătorilor să exploreze un Tokyo terifiant.

– Seria actuală Hitman va ajunge la un sfârşit odată cu cel de-al treilea joc, din care am putut vedea câteva secvenţe în timpul unei tentative de asasinare în Dubai. Death Awaits se va lansa în ianuarie 2021.

– Prezentările de jocuri s-au încheiat în forţă, cu 4 titluri importante: Demon’s Souls (2021), care este reconstruit total faţă de versiunea din 2009, Resident Evil VIII: Village (2021), Pragmata (2022) şi Horizon: Forbidden West, continuarea titlului de succes, exclusiv pentru PS4, Horizon Zero Dawn.

Imagine din Horizon: Forbidden West. Foto: PlayStation/YouTube.

Un lucru e clar: Sony a ridicat enorm ştacheta în această seară, iar multitudinea de jocuri exclusive pe care le-a prezentat a dezvăluit încă o dată principala hibă a rivalilor de la Xbox. Aceştia din urmă vor ţine o prezentare dedicată integral jocurilor exclusive de pe Xbox Series X luna viitoare, şi ar trebui ca acum să fie mai mult decât motivaţi să demonstreze la ce au lucrat studiourile achiziţionate de Microsoft în urmă cu câţiva ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste stirea completa