0 comments

Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegiilor despre discuția cu premierul

by on 15 aprilie 2021
 

Dan Barna le explică, într-un mesaj intern, colegilor din USR-PLUS cum s-a derulat discuția cu premierul și ce i-a motivat acesta, în spatele ușilor închise, despre decizia privind demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății. Barna le spune colegilor că premierul i-a spus că a fost deranjat “de impresia de sfidare” a lui Vlad Voiculescu, la adresa sa. Reamintim că după, anunțul făcut de premier, liderii USR-PLUS au cerut o întâlnire de urgență în Coaliție și au anunțat că au decis să-i retragă susținerea premierului Florin Cîțu.

Redăm mesajul intern dat de Dan Barna către membrii USR-PLUS:

  • Pentru că tot au fost întrebări și vor mai fi, vă povestesc acum, dincolo de postarea de la mine de pe pagina cum a fost cu demiterea lui Vlad:
  • Nu am știut înainte de întalnirea de la 10:30 nimic despre vreo demitere și evident nimic despre vreun interimat.
  • Nu a existat anterior nicio discuție a mea cu Florin despre retras, demis, revocat Vlad iar la Coaliție am fost ferm și părea că am depășit situația.
  • La întâlnire, azi la 10:30, Florin mi-a zis că îi demite pe cei doi că e prerogativa lui și că m-a numit interimar și că actele sunt trimise deja la președinte.
  • L-am întrebat de ce m-a mai chemat dacă e doar ca să mă informeze de ceva ce a făcut și a decis singur. I-am spus că nu voi accepta un interimat despre care nu a avut minimul respect să mă întrebe înainte, ca și cum m-a luat din sertar.
  • I-am cerut concret ce îi reproșează lui Vlad și mi-a zis despre impresia de sfidare că a început conferința de presă peste el, că a postat la 11 seara deodată cu el conf presă, că INSP…că nu avem paturi ATi…Toate chestii sau de greșeli , suprapunerile, sau fără legătură cu el.
  • I-am propus alternative ca să putem avea spațiu de negociere și de păstrat coaliția funcțională, i- am zis: uite ieși și dai termen de 30 de zile ca să apară schimbări pozitive la MS/Vlad , în felul ăsta arăți și forță autoritate și avem spațiu de dialog și dacă nu merge ai argument valid să-l demiți.
  • A zis că a vorbit deja cu președintele, i-am zis hai să-l sunăm să-i zicem varianta asta ok prin care am putea menține coaliția stabilă și a zis că nu vrea că chiar dacă îl conving pe președinte, nu se răzgândește el că a luat deja decizia reproșându-mi și comunicatul BNR UP de vineri, generat de trimiterea unei plângeri penale impotriva MS pe fapte ridicole si fara sa existe un raport al corpului de control finalizat.
  • I-am spus că dacă nu ne lasă nici o margine de poziționare, vom avea o singură opțiune: să ripostăm ferm. Mi-a răspuns că e ok, că a analizat ce opțiuni avem și că oricum nu avem ce face decât să acceptăm.
  • Plecând de acolo am făcut ședința BNR și am adoptat poziția pe care o știți și am comunicat-o la prânz, și pe care o menținem în zilele următoare.
  • E mai mult decât doar despre Vlad. Este despre a fi respectați ca parteneri de coaliție și asta e o miză pe care dacă nu o câștigăm degeaba mai stam la guvernare pentru că nu putem accepta percepția lor că suntem vreun UNPR, bucuroși să avem niște poziții și mucles. Aici ne-au judecat greșit crezând că o înghițim fericiți fără să mai zicem ceva.