0 comments

ASUS ZenFone 7 va debuta pe 26 august, conform unui nou teaser; Ce ştim despre telefon? – Mobilissimo.ro

by on 18 august 2020
 

După ASUS ROG Phone 3, următorul telefon important pentru ASUS este flagship-ul ZenFone 7. Scăpările despre el au început de ceva vreme, dar fără informaţii concludente sau randări. Azi avem un teaser chiar de la ASUS, care anunţa o conferinţă pe 26 august, pentru prezentarea lui ZenFone 7.

Debutul său are loc la ora locală a României 09:00, iar evenimentul se va desfăşura în Taiwan. Va fi transmis prin live stream pe canalul YouTube oficial al celor de la ASUS. Cât despre scăpările şi zvonurile legate de telefon, ele afirmă că vom avea două variante ale handset-ului: una standard şi una Pro. Prima va sosi cu procesor Snapdragon 865 şi a doua cu Snapdragon 865+. Se pare că ambele handset-uri ar urma să vină cu acele camere rotative motorizate cum a avut ZenFone 6.

Diferenţa e ca pe mecanismul rotativ vom avea de această dată 4 senzori foto. Atât ZenFone 7, cât şi ZenFone 7 Pro au apărut într-un cod sursa recent, iar ZenFone 7 a fost şi scăpat într-o listare GeekBench. Acolo apărea cu procesor Snapdragon 865 şi 16 GB RAM. Conform certificării NCC, ZenFone 7 ar trebui să aibă un ecran de 6.7 inch, până la 512 GB stocare, WiFi 6 şi Bluetooth 5.0. O baterie de 4115 mAh este în cărţi cu încărcare la 30W.

Despre cameră nu ştim mare lucru, dar e uşor de ghicit că vom avea un senzor principal de cel puţin 64 MP, alături de o cameră ultrawide, telephoto şi una Macro sau Bokeh. Aflăm mai multe pe 26 august!

Citeste stirea completa