0 comments

Top 10 iOS 13: cele mai importante motive să-ți instalezi ultima versiune pe iPhone – Playtech

by on 19 septembrie 2019
 

În cadrul conferinței de lansare pentru noile iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max, Apple a anunțat că iOS 13 se va lansa pe 19 septembrie. Noul sistem de operare vine la pachet cu o serie de schimbări importante.

În ultimii ani, când vine vorba de iOS, cei de la Apple s-au concentrat mai mult pe optimizări de firmware, pentru ca sistemul de operare să se miște lin pe terminale vechi, iar consumul energetic să nu fie exagerat. Noul iOS 13 este primul update, în aproximativ cinci ani, care vine la pachet cu schimbări vizuale radicale. Pentru prima oară, nu trebuie să fii atent la finețuri pentru a-ți da seama că ai instalat o nouă iterație.

În teorie, pe 24 septembrie, va exista și un iOS 13.1 care va mai introduce câteva particularități suplimentare, dar acelea le vom afla la momentul respectiv. Până atunci însă, nu trebuie neglijată ”spargerea” iOS în iOS 13 pentru iPhone și iPadOS 13 pentru iPad. În contextul în care funcționalitatea tabletelor Apple se apropie din ce în ce mai mult de un laptop, nu prea mai avea sens ca cele două să poarte același nume. iOS 13 va putea fi instalat pe iPhone 6S sau mai nou, iar pentru a-l instala, trebuie să mergi în Configurări, la General, secțiunea Actualizarea Software.

iOS 13 Dark Mode – modul întunecat e principalul motiv de update

3 Apple-ios-13-home-screen-iphone-xs-src6src32src19

Majoritatea gadgeturilor tale suportă un mod întunecat, indiferent dacă este vorba de laptop, desktop sau ceasul de la mână. iOS 13 include un mod întunecat care se va propaga în fiecare colț al sistemului de operare și într-o mare parte dintre aplicațiile pe care le utilizezi. Asta înseamnă că vei vedea un scris alb pe un fundal negru. Dacă ai un iPhone cu OLED, precum iPhone X, Xs sau Xs Max, acel negru va arăta și mai frumos.

În plus, pentru că pixelii negri nu se luminează deloc, s-ar putea să ai și un beneficiu infim pe partea de autonomie. Important este însă că experiența de utilizarea a telefonului va fi mai odihnitoare pentru ochi. Pentru a-l activa, intră în Control Center, ține degetul câteva momente apăsat pe butonul de luminozitate și optează pentru Dark Mode sau Mod Întunecat. Din Configurări, poți programa activarea modului întunecat între anumite ore.

Navigarea prin fotografii, reinventată

8 Apple-ios-13-photos-screen-iphone-xs-src6src32src19Pentru că ai mii de fotografii pe iPhone, în iOS 13 poți naviga mai ușor printre ele și le poți găsi pe cele pe care le dorești. În mod automat, secțiunea Poze din galerie îți este împărțită pe ani, luni, zile sau ”toate fotografiile”. În acea secțiune, pe coperta fiecărui an sau a fiecărei luni, terminalul îți va alege cele mai frumoase fotografii, clipuri video sau Live Photos.

Partea cea mai bună este că imaginile primite pe WhatsApp sau Capturile de ecran nu sunt aici, ca să te poți bucura în tihnă de amintirile tale. Dacă intri la ani, vei vedea cea mai frumoasă fotografie a ta din aceeași zi, din anii trecuți.

Editarea foto în iOS 13 este mai utilă și mai prietenoasă

9 Apple-ios-13-portrait-screen-iphone-xs-src6src32src19Apropo de fotografii, în momentul în care deschizi una din galerie și vrei să o editezi, instrumentele la care ai acces vor fi mai mai accesibile și mai ușor de înțeles. Dintr-un punct de vedere, interfața îți va aduce aminte de Instagram, iar asta nu este un lucru rău. Alegi un filtru sau un parametru și, printr-un slider, îi definești intensitatea cu precizie. În plus, funcționează la fel de bine la video, cât și la foto. Printre detaliile pe care le poți modifica, se numără balansul de alb, contrastul, acuratețea, claritatea, reducerea zgomotului de imagine, întunecarea fundalului și nu numai.

Descărcarea de fișiere prin Safari, la fel ca pe laptop

În cazul în care vezi un document sau o melodie pe un site și vrei salvată în telefon, acum ai această posibilitate. Când vei întâlni un astfel de fișier în Safari, vei putea să-l vizualizezi sau să-l descarci. La final, îl vei găsi în iCloud Drive, în fișiere, la secțiunea Downloads. Poți modifica calea respectivă din Configurări, la secțiunea Safari cu un tap pe Downloads. De acolo, poți alege Pe iPhone sau On my iPhone.

Securitate sporită, indiferent de aplicație

1 Apple-ios-13-sign-in-screen-iphone-xs-src6src32src19

În ultimii ani, au ajuns online detalii despre aplicații care îți identificau locația în funcție rețeaua wireless la care erai conectat sau conexiunea Bluetooth, ignorând restricțiile pe care le impuneai tu din Configurări. Acest lucru nu va mai funcționa în iOS 13, deoarece poți să tai accesul aplicațiilor la Bluetooth, de exemplu. După acest update, nicio aplicație nu-ți va mai putea accesa locația în fundal, pe termen nelimitat. Va avea acces la acele informații o singură dată sau în momentele în care folosești programul cu pricina pe viitor. Dacă te răzgândești pe viitor, poți ajusta acest parametru de funcționare din Configurări, la secțiunea Intimitate cu un tap pe Servicii de localizare.

Memoji Stickers te ajută să fi mai ghiduș în conversațiile cu prietenii

7 Apple-ios-13-messages-memoji-stickers-screen-iphone-xs-src6src32src19Dacă tot ai făcut un efort să-ți creezi un Memoji de la zero, în iOS 13 îl vei găsi încărcat de stickere, în aplicația Mesaje. Este suficient să intri la Memoji și Animoji în meniul aferent tastaturii și să faci un tap pe cele care ți se par mai amuzante sau potrivite dialogului pe care îl porți cu un prieten. O versiune viitoare de WhatsApp va introduce nativ suportul pentru Memoji, în timp ce alte aplicații de chat precum Messenger le vor afișa sub formă de poze.

Apple Maps va deveni un concurent serios pentru Google Maps


5 Apple-ios-13-look-around-screen-iphone-xs-src6src32src19

Prea puțini utilizatori de iPhone folosesc Apple Maps, dar acest lucru s-ar putea schimba odată cu iOS 13. Aplicația va deveni semnificativ mai eficientă în majoritatea orașelor, pe partea de navigație. În plus, va include un mecanism intitulat Look Around care este foarte similar cu Google Street View și arată destul de spectaculos. Dacă vrei să te joci cu Look Around, caută icoana cu binoclul.

2 Apple-ios-13-favorites-screen-iphone-xs-src6src32src19

Dacă ai locații favorite, pe lângă acasă sau la muncă, le vei putea adăuga într-o secțiune de favorite in-app, pentru acces rapid. Opțional, poți crea colecții cu locuri pe care vrei să le vizitezi în viitor, direct în Apple Maps.

O nouă aplicație Memento, adaptată nevoilor

11 Apple-ios-13-reminders-screen-iphone-xs-src6src32src19

Cred că am folosit Memento sau Reminders când am scris ultimul tutoriale pe marginea subiectului. Interfața nativă a aplicației nu m-a încântat foarte mult, iar butoanele imense și cardurile in-app păreau de jucărie. În iOS 13, pare să adopte un still business mai util, mai eficient. După cum se poate vedea în captura de mai sus, ai o serie de liste de planificări în care poți trece ce ai de făcut, ce vrei să cumperi, unde vrei să ajungi și așa mai departe. La fiecare programare din calendar, acum poți să atașezi poze sau clipuri video. În plus, Memento îți poate face sugestii legate de momentul zilei în care ar fi cel mai bine să te ancorezi în anumite activități.

Utilizatorii de AirPods au o veste bună

Dacă ai un prieten, prietenă sau partener de viață care are o pereche de AirPods sau PowerBeats Pro, la fel ca și tine, le poți conecta pe amândouă la un singur iPhone, după ce ți-ai instalat iOS 13. Astfel, puteți asculta aceeași muzică atunci când vă plimbați împreună sau vă puteți uita împreună la un film.

Sistemul este cât se poate de prietenos și este suficient să pui o a doua pereche de căști în modul împerechere pe lângă telefonul tău, prin apăsarea butonului de la baza carcasei de încărcare. Imediat, îți va apărea pe ecranul telefonului o notifcare, dacă vrei sau nu să inițiezi conectarea.

În iOS 13 poți bloca apelurile de anonimi

silence-unknown-callers-ios-13Din totdeauna ai putut să blochezi apelurile de la anumite persoane pe iOS, dar odată cu iOS 13, poți bloca și apelurile necunoscute. Acestea sunt o sursă semnificativă de stres, indiferent dacă vin de la persoane sau de la diverși comercianți. În cazul în care știi că nimeni nu te sună cu funcția activă de apelant anonim, le poți bloca pe toate. Mecanismul este cât se poate de facil și se poate activa din Configurări, la secțiunea telefon.

Vei fi mai rapid la tastare în iOS 13

1src Apple-ios-13-quick-path-typing-screen-iphone-xs-src6src32src19În orice fereastră în care apare pe ecran tastatura virtuală, după actualizarea la iOS 13, vei fi un pic mai eficient în interacțiunea cu textul de pe ecran. Poți schimba poziția cursorului într-un text cu degetul apăsat pe tastatură, mutându-l unde vrei. Dacă faci un gest de swipe peste unul sau mai multe cuvinte, le poți selecta cu ușurință. Faci un gest de pinch-in, precum zoom-out la poze, pentru a copia un text și un gest de pinch-out sau zoom-in pentru a lipi un text.

Dacă vrei să anulezi o operațiune anterioară – Undo, este suficient un swipe cu trei degete către stânga. Redo, pentru refacerea unei acțiuni anulate din greșeală, se face cu un swipe cu trei degete la dreapta. În cazul în care nu ai fost niciodată un fan al gesturilor, ține trei degete apăsate pe un text pentru a acesa rapid copy, cut, paste, undo sau redo.

4 Apple-ios-13-iphone-xs-src6src32src19

În final, vei găsi multe noutăți în iOS 13, unele mai evidente decât altele. Vei găsi particularită interesante în Mail, la Notițe, în configurări sau pe ecranul principal. Dacă le vei folosit pe toate sau te ajută în mod autentic, ține doar de tine. Important este că cei de la Apple s-au străduit destul de mult în acest an să-ți facă viața ta de utilizator de iPhone un pic mai ușoară.

Citeste stirea completa