0 comments

​CSAT se reuneşte pentru a discuta situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România

by on 25 august 2021
 

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, miercuri, începând cu ora 16,00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale de săptămâna trecută, preluat de Agerpres, pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România. Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat vinerea trecută că discuţiile referitoare la o eventuală cotă de refugiaţi afgani în România vor avea loc în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi la nivelul Uniunii Europene, întrebat de presă pe acest subiect.

„În ceea ce priveşte o eventuală cotă de refugiaţi în România, aceste discuţii vor avea loc în primul rând la nivelul Comisiei, al Uniunii Europene şi după aceea vom discuta şi în România. Bineînţeles, vom discuta şi în şedinţa de CSAT de săptămâna viitoare”, a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.