0 comments

De la mâna dreaptă la echipe adverse. Orban: Aş fi vrut să o susţin pe Raluca Turcan, dar ea nu mă susţine

by on 6 august 2021
 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Sibiu, că nu ştie de ce fosta sa „mână dreaptă” din guvern, Raluca Turcan, nu îl susţine la şefia partidului, aşa că a decis să nu o mai susţină nici el pentru conducerea organizaţiei judeţene a formaţiunii, relatează Agerpres.

„Aş fi vrut să vin aici să o susţin pe Raluca Turcan, dar, din păcate, Raluca Turcan a luat decizia să nu mă susţină pe mine. Nu ştiu de ce”, a spus Ludovic Orban.

Orban a amintit că Raluca Turcan a fost „mâna sa dreaptă, ca vicepremier”, când a fost prim-ministru.

Preşedinta Organizaţiei Judeţene a PNL Sibiu, deputata Raluca Turcan, va încerca vineri să obţină al treilea mandat de lider judeţean liberal, avându-l contracandidat pe deputatul Constantin Şovăială, potrivit informaţiilor furnizate de partid.

La şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Sibiu de vineri au sosit 350 de delegaţi din judeţ, dar şi premierul Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precum şi europarlamentarul Rareş Bogdan.